mihai viteazu 1Consiliul Local al comunei Mihai Viteazu, întrunit în ședința ordinară din 15 mai 2018, a hotărât acordarea unor premii elevilor olimpici și profesorilor îndrumători de la Școala Gimnazială „Mihai Vodă” din comună, în sumă totală de 6.200 lei. Este o modalitate de a recompensa profesorii îndrumători și elevii care au participat la olimpiadele școlare, obținând rezultate foarte bune.

Astfel, elevii care au obținut locul I vor primi 400 lei, cei care au obținut locul al II-lea – 300 lei, iar cei care au obținut Mențiune vor primi 100 de lei. La fel, șeful de promoție va primi 400 lei, iar profesorii îndrumători între 300 - 400 lei. Directorii școlilor au primit câte 1.000 lei.

Taxe speciale de salubritate
În aceeași ședință a Consiliului Local al comunei Mihai Viteazu s-au votat taxele speciale de salubritate pentru persoane fizice și juridice din comună. Astfel, persoanele fizice cu gospodării în care locuiesc două sau mai multe persoane vor plăti la casieria primăriei suma de 18 lei pe lună, iar care au gospodării cu o singură persoană vor plăti 9 lei pe lună, în baza unei cereri depuse în anul în curs la casieria primăriei, în care se va specifica faptul că există un singur membru în gospodărie.
Pentru gospodăriile nelocuite nu există taxa de salubritate, în baza unei cereri depuse în anul în curs, în care se va specifica faptul că nu locuiește nimeni în gospodărie.
Pentru imobilele cu mai mulți moștenitori, taxa va fi de 18 lei pe lună, aceasta împărțindu-se în mod egal între aceștia. Locuințele care sunt sedii ale unor societăți comerciale vor avea taxa de salubritate anulată, pe baza cererii însoțite de copia contractului de salubritate.
Persoanele juridice au tariful de salubritate de 80 de lei pe lună fără TVA, începând de la 1 ianuarie 2018, iar cantitatea minimă contractată fiind de 0,50 mc/lună, respectiv 40 lei fără TVA. Pentru persoanele juridice care refuză încheierea contractului de prestări servicii de salubritate, primăria va institui o taxă specială dublă față de tariful stabilit pe 1 mc, respectiv 80 lei/mc/lună, în funcție de cantitatea  generală, în baza unui tabel transmis Primăriei Mihai Viteazu de către operatorul de salubritate.
Pentru serviciul de colectare a deșeurilor menajere comuna Mihai Viteazu va plăti societății comerciale Eco 5 Ardeal SRL suma de 31.500 lei pe lună (1.750 locuințe x 18 lei = 31.500 lei).
„Încercăm să ținem prețurile minime, deși ducem deșeurile la Odorheiu Secuiesc, lucru care se ridică anual la suma de 600.000 lei. Sperăm că județul Cluj va rezolva problema terenurilor pentru depunere de deșeuri și această sumă se va reduce astfel foarte mult”, ne spune primarul comunei.

Nomenclatura stradală
„Un proiect foarte mare pentru comună, despre care m-am documentat la București, este nomenclatura stradală. Conform legii, la sfârșitul acestui an toate unitățile administrativ-teritoriale trebuie să implementeze acest lucru”, am aflat de la primarul comunei Mihai Viteazu, domnul Ioan Zeng.
Prin hotărârea nr. 33 din 15 mai 2018 Consiliul Local a aprobat nomenclatura stradală la nivelul comunei. Unele străzi își păstrează vechea denumire, în timp ce altele își modifică numele. De exemplu, strada 22 Decembrie devine strada Armatei, iar Colonia Drumul Tancurilor devine La Sinaia.

mihai viteazu 2Ziua Eroilor
În comuna Mihai Viteazu, în data de 17 mai 2018, au fost cinstiți eroii neamului. Primăria Mihai Viteazu, Consiliul Local și Școala Generală „Mihai Vodă” au marcat acest moment deosebit de important prin depunerea de coroane și un scurt moment artistic susținut de elevi.