Interviu cu Părintele Gheorghe Ilovan, parohia Cătina
22- Suntem la Cătina, la casa parohială. Cât e de veche casa? Dar biserica?
- Bine ați venit la Cătina, mă bucur că ne-am întâlnit. Casa este din anul 1824 și este făcută din vaioagă. Vaioaga este un fel de cărămidă făcută din lut, paie și bălegar; presupunem că arhitectura e specifică zonei. Referitor la biserică, aș începe cu biserica veche. În perioada critică din Transilvania, din timpul imperiului austro-ungar, când în unele cazuri credincioșii erau forțați să treacă la greco-catolicism, Sfântul Sofronie de la Cioara îi scrie o epistolă unui ucenic de-al său, Ioan, despre biserica veche de lemn din Cătina. Nu se știe anul, dar cunoaștem acest lucru pentru că el a început de la Alba Iulia să vină și în zona aceasta, pe Valea Fizeșului, încheindu-și activitatea pe valea Someșului, propovăduind ortodoxia. Din biserica veche de lemn nu mai avem absolut nimic, în afară de patru capodopere: patru icoane împărătești cu Sfânta Treime la Stejarul Mamvri (reprezentată foarte frumos, din punct de vedere teologic), cu Maica Domnului, cu Sfântul Ierarh Nicolae și cu Sfântul Arhanghel Mihail, care datează de la 1612. Presupunem că biserica veche din lemn a fost construită dinainte de 1600.
- N-ați găsit documente istorice, nimic concret?
- Cunoaștem doar faptul că la Cătina avem comunitatea din jurul anului 1200. Într-o zonă mai retrasă față de Cătina, către Feldioara, ar fi ruinele de pământ ale bisericii de-atunci, de pe la 1100 – 1200. Dar tot ce-a ținut de biserică s-a împrăștiat în sat, unii au folosit bârnele de la pereții bisericii la grajduri, la beciuri și așa mai departe. Dar avem această dovadă vie, că biserica - ținând cont de dimensiunile pe care le au aceste icoane – a fost de dinainte de 1600. Însă n-am găsit nicio inscripție; nici părintele Șerban Eugen, care a început demersurile construcției noii biserici, nu a găsit nimic. Era acest obicei, ca meșterii să-și pună inițialele și să treacă anul construcției pe o grindă sau în altă parte, dar aici nu avem așa ceva. Știm doar că era una dintre cele mai mari biserici de lemn din Câmpia Transilvaniei, după cum este menționat și în scrierea Sfântului Sofronie de la Cioara. Pe lângă aceasta, părintele împreună cu credincioșii darnici din Cătina, au ajuns la concluzia că biserica este prea mică pentru comunitatea de aici. În 1967, când a venit părintele Șerban Eugen – sâmbătă, în 4 noiembrie, el a împlinit 50 de ani de când a pășit pentru prima dată în Cătina – a hotărât să ridice o biserică nouă. Comunismul era pe atunci în plină ascensiune, nu dădeau voie să se construiască biserici noi, de zid, și cât puteau, distrugeau sau strămutau. Astfel, au primit doar autorizație de consolidare și renovare a bisericii vechi de lemn. Dar ei și-au luat inima în dinți și au lăsat biserica de lemn în mijlocul noii biserici de zid, pe care au ridicat-o. S-a lucrat până în anul 1982, când a fost sfințită de către vrednicul de pomenire Preasfințitul Teofil Herineanul. Este o capodoperă, mulți o numesc Catedrala din Cătina sau Catedrala de pe Valea Fizeșului.
- Deci, o biserică în interiorul altei biserici...
- Da, biserică în biserică. Contribuția credincioșilor a făcut de s-a ajuns la finalizarea lucrărilor, fiecare cu cât a putut. Dar a fost foarte dificil pentru ei, întrucât aici, la Cătina, nu se puteau face decât cărămizi, și astea foarte puține, deoarece nu aveau materialele necesare. De exemplu, piatra pentru biserica nouă au adus-o în mare parte de la Orman, de la vreo 60 de km, cărămizi au mai fost aduse de la Gherla, de la Bistrița, lemnul adus de pe Bârgaie.
- Dar cu toate acestea, au făcut o biserică, ce poartă hramul...
- Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
- E același cu hramul vechii biserici?
- Consider că hramul vechii biserici era Sfântul Arhanghel Mihail, pentru că avem icoana aceea împărătească cu Sfântul Arhanghel Mihail. La sfințirea noii biserici s-a hotărât hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil; și noi, în fiecare an, îi prăznuim pe acești sfinți ai noștri, care ne sunt ocrotitori. Cred că avem nevoie de amândoi: pentru că Sfântul Arhanghel Mihail este cunoscut ca fiind puțin mai aspru, cu o sabie de foc în mână...
- Și era nevoie și de cealaltă sabie, a blândeții.
- Da, Arhanghelul Gavriil este blândețea întruchipată, Vestitorul Întrupării Mântuitorului. Unul îi temperează pe cei care o iau pe căi greșite, iar celălalt ne luminează pe toți.
 
Hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil – bucuria comuniunii!
- De ce sunt atâtea biserici în Transilvania cu acest hram?
- Vedeți dumneavoastră, începutul lui noiembrie putem spune că este sfârșitul toamnei. Dumnezeu, prin arhangheli, îi ajută pe oameni în tot cursul anului, iar la finalul anului noi trebuie să-I aducem slavă lui Dumnezeu și mulțumire arhanghelilor pentru tot ceea ce am primit primăvara, vara.
- Cum a fost acest an?
- Minunat! Pentru noi a fost un an cu multe bucurii și împliniri, atât duhovnicești, cât și lumești; pentru că Dumnezeu ajută în toate, dar suntem foarte apropiați și de Maica Domnului. Cred că de multe ori ne ferim să ne rugăm direct Împăratului Ceresc, lui Hristos, și o căutăm pe Maica Sa, care este Mijlocitoare pentru noi. De fiecare dată când i-am cerut ceva, ea a înălțat rugăciunea noastră acolo unde trebuie și am primit răspunsul cel bun și darurile sale.
- Cum a fost la hram anul acesta?
- Mai mult decât minunat. Am fost la a patra ediție și vreau să spun că, cu cât crește un copil, cu atât parcă este mai înțelept, știe ce are de făcut în viață. Așa și noi, în primul an am fost ca un copil care abia începe să umble. Ei bine, acum ne-am înțeles mult mai bine, am putut comunica mult mai bine cu credincioșii, care își doresc în fiecare an acest hram. Evenimentul a primit o amploare din ce în ce mai mare, dat fiind faptul că mulți din fiii satului se întorc acasă, se întâlnesc unii cu ceilalți; au fost persoane, colegi care nu s-au văzut de 30 de ani, până nu au venit la hram. Parohia Cătina este una destul de răsfirată. Pe lângă centrul de comună, Hagău Fânațe, Hodaie și Valea Caldă sunt încă trei localități aparținătoare de Cătina. Pe vremuri veneau din aceste colțuri ale comunei la școală, mai ales în clasele V – VIII, și erau cazați la Internat. După ce au terminat școlile, s-au împrăștiat care pe unde, așa cum își iau puii de pasăre zborul din cuib și nu au mai găsit peste ani astfel de momente să se revadă; dar cu ajutorul lui Dumnezeu, mulți dintre colegii vechi se revăd prin acest eveniment și este o bucurie pentru ei.
- Mare lucru!
- Da, bucuria revederii, a comuniunii. Sunt și ei la o vârstă și simt nevoia să-și reîmprospăteze memoria cu chipurile celor dragi. La hram încercăm să mulțumim pentru toată lumea, atât din punct de vedere duhovnicesc, cât și trupesc. Mă refer la următorul lucru: cu o zi înainte de hram săvârșim slujba Vecerniei, iar după această slujbă ne continuăm activitățile. Eu rămân la biserică pentru spovedit, iar ceilalți – coratorii, comitetul de femei, credincioșii din sat – încep să aducă darurile și bunătățile pe care le-au pregătit pentru biserică. De asemenea, amenajăm împreună o expoziție, care cuprinde în mod special portul nostru tradițional din zona Câmpiei; avem o credincioasă care se ocupă cu acest lucru și unde găsește o cămașă sau o ie veche, deja este acolo, ca să nu se piardă. Este vorba despre Florian Alina, care a moștenit acest obicei de la vrednica de pomenire Florian Stela, soacra ei. Dânsa are port popular de peste 200 de ani, îl păstrează și în fiecare an, de hram, ni-l oferă spre a ne încânta privirile și a aduce aminte de fapt cu câtă trudă și osteneală strămoșii noștri au cusut acele haine. Mai mult decât atât, în fiecare cămașă, în fiecare împunsătură de ac se citește ori suferință, ori bucurie, ori mângâiere, așa cum bine știți că zice cântarea: că românul a învățat să cânte doine și la bucurie, dar și la necaz.
Am avut și bucurii, avem și necazuri. Dar uitați câtă diferență între vremurile lor și vremurile noastre. Chiar și atunci și-au găsit răgazul pentru a-și face lucrurile cu mâna lor, de la casa în care locuiau, până la îmbrăcăminte și toate celelalte...
- Așa este!
- Noi azi am ajuns aproape doar să consumăm. Și încă un lucru important: nu au uitat de Dumnezeu! În ziua de astăzi, cu toată tehnologia pe care o avem, nu mai arăm cu boii sau cu calul, nu semănăm cu mâna, ci arăm cu utilaje agricole. Cu toate acestea, nu avem timp duminica să mergem la biserică. În schimb, ei nu aveau erbicide, mergeau la sapă, la porumb și așa mai departe, dar sărbătoarea era sărbătoare, țineau sărbătorile. Și aveau timp! Un lucru foarte important!
- Și nouă, cine ni l-a luat?
- Eu zic că timpul este Dumnezeu, nimeni nu ni-l poate lua. Ce se întâmplă este că-l ignorăm, voit sau mai puțin voit, cu tehnologia și toate celelalte distrageri din zilele noastre. Facem așa încât să-L ignorăm și să ne afundăm mintea în ceea ce ne oferă era asta nouă.
 
“Este mai frumos să fie frații împreună!”
- La liturghia hramului, vin și preoți din satele învecinate, este o tradiție în acest sens?
- Este o tradiție să fim împreună cu frații în astfel de momente, pentru că este o zi specială din viața comunității din care trăiești, pe plan religios. Anul acesta, ca și în alți ani, am avut un sobor de nouăsprezece preoți, colegi de-ai noștri mai mici, mai mari, cărora li s-au adăugat și trei protopopi. A fost prezent în mijlocul nostru părintele protopop de Dej, Ioan Buftea, care a și ținut cuvântul de învățătură, părintele protopop de Cluj, Ciui Alexandru, și părintele protopop de Gherla, Paul Isib, de care aparținem ca și parohie în Protopopiatul Gherla. Probabil nu peste tot este practica aceasta, dar este mai frumos – după cum spune și Sfântul Apostol Pavel – să fie frații împreună.
- Și ați fost împreună și ați avut și o toamnă frumoasă…
- Bătrânii spun că, dacă înainte de Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil e vreme frumoasă, e vara lui Arhanghel... Așa am avut și noi... În fiecare an când avem hramul bisericii, ne îngrijim de toată lumea. În acest sens, în fiecare an crescătorii de ovine aduc câte o oaie sau un miel. Noi încercăm, mai mult sau mai puțin, să readucem și să reînviem obiceiurile, tradițiile,  mâncărurile de altădată. Credincioasele din localitate se îngrijesc să facă guyas, balmoș, sarmale; anul acesta am avut unsprezece oi din care s-a făcut guyas la ceaun sau la cuptor, s-au făcut în jur de 6000-7000 de sarmale și toate celelalte bunătăți, mălai dulce, cozonac de casă. Pe lângă asta, în fiecare an ne-am înveselit sufletul și printr-un spectacol de dansuri și cântece populare; avem interpreți locali, ansamblul “Muguri de Cătină”, ansamblul „Rapsodia Someșană” din Cluj, dar și interpreți de renume, cum ar fi doamna Cornelia Ardelean, Marcel Avram, Alina Ploae și mulți alții, care au urcat pe scenă și i-au încântat pe toți credincioșii noștri. Pentru prima oară anul acesta am invitat și ansamblul de dansuri populare “Zorile” din Mociu, care a răspuns invitației noastre; aceștia din urmă putem spune că au reînviat ca pasărea Phoenix din cenușă. reluând această activitate care le-a adus multe beneficii, și câștigând în ultimul an multe premii peste tot pe unde au fost plecați. Spre seară, am încheiat spectacolul cu „Jocul la șură”, specific zonei, toată lumea urcând pe scenă, toți cei care au dorit să joace, astfel încât să încheiem toamna și anul de trudă și să trecem voioși și bucuroși în următoarea etapă în Postul Crăciunului.
- Părinte, e grea, ușoară sau e imposibilă misiunea aceasta – viața unui preot într-o parohie la țară?
- Chiar dacă e grea, trebuie să privim lucrurile frumoase. E greu și să lucrezi într-o multinațională, să ai un director care tot timpul este cu ochii pe tine, darămite să-i slujești lui Dumnezeu, Care veșnic e cu ochii pe tine. Nu poți face o singură mișcare fără de Dumnezeu. De multe ori în viață încercăm să ne ascundem de oameni, dar cu toate că ne ascundem și nu ne văd oamenii, ne vede Dumnezeu. Și toate acestea undeva se contabilizează. Să-L slujești pe Hristos este un lucru minunat și nu-L poți sluji lui Hristos dacă nu slujești și oamenilor, pentru că suntem trimiși pentru oameni. Mulți, puțini, săraci, bogați, toți sunt oameni…
N-are importanță asta, lăsăm deoparte categoriile sociale. Trebuie să privim în fiecare om – că-i bogat, că-i sărac, că-i păcătos, că-i puțin mai credincios – chipul lui Dumnezeu. Iar dacă îl supărăm pe unul din semenii noștri, să știm că L-am supărat pe Dumnezeu. Dacă îl slăvim pe unul din semenii noștri, L-am slăvit și pe Dumnezeu, pentru că, repet, Chipul Lui este în fiecare dintre noi.