19„Suntem singura comună din România care avem echipă de rugby de fete, iar anul trecut am fost campioni naționali”, ne spune, cu legitimă mândrie în glas, domnul primar al comunei Mihai Viteazu, Ioan Zeng. „Am avut și echipă de băieți și am participat la campionate mondiale în Franța, în Anglia, am jucat cu Africa de Sud și așa mai departe. Avem un fost campion care a jucat în echipa națională a României, care se trage din Mihai Viteazu și acum este antrenor, Rus Sorin. El a pus aici bazele primei echipe de băieți acum 6 ani, iar la fete acum vreo 4 ani. Acum jucăm cu Timișoara, București, Iași și alții, în zona noastră nu mai sunt alte echipe.”
 
 
 
Alternativa fericită
La Baza Sportivă a clubului Arieșul din Mihai Viteazu l-am găsit pe domnul Rus Sorin, directorul tehnic al clubului.
- Povestiți-ne despre echipa de rugby formată aici, în Mihai Viteazu. 
- Eu, practic, mă ocup de problemele în care antrenorii să știe ce au de făcut, iar ei își fac cu brio datoria. Sunt, de asemenea, director în cadrul Federației Române de Rugby, în trecut am activat și ca antrenor în cadrul Clubului, însă ceea ce fac acum nu-mi permite să rămân statornic ca antrenor, și atunci prefer să fiu director tehnic. Referitor la echipa de fete, acum cinci ani de zile a fost o inițiativă a noastră, de fapt o alternativă de a supraviețui în urma anumitor restricții impuse de o Hotărâre de Consiliu Local care spunea că nu putem să avem mai mult de 70% din efectivul unei echipe numai din comună; astfel, ne-am gândit la o alternativă pentru a supraviețui o perioadă și atunci s-a născut ideea de a face rugby feminin.
- De unde ați pornit?
- Am plecat de la concurența cu grupa de fotbal, care în mod inevitabil este un sport extrem de iubit – sportul rege; noi spunem că fotbalul este un fenomen, iar rubgy-ul este un sport. Am încercat să atragem fetele din școală spre activitatea rugbystică nu în primul rând pentru a face sport, ci pentru a intra în contact cu valorile jocului de rugby: disciplină, respect, fair-play. Ne-am gândit că vor deveni mame și-și vor îndruma copii spre rugby, spre ceea ce ele au trăit odată și speram să îndreptăm acele nedreptăți și să încercăm să orientăm copiii spre rugby. Am făcut un proiect pe 4 ani, în care în primul an nu am jucat, ci doar le-am explicat fetelor că nu este un sport periculos; ele au prins foarte repede aceste valențe ale rugby-ului. Ne propuneam ca în următorii 2-3 ani să trecem câte puțin la performanță. Am anunțat că în cel de-al patrulea an vom deveni campioni naționali, lucru care s-a și întâmplat. Anul acesta este un an de tranziție. Deși fetele au terminat școala, au rămas câteva și nu am desființat echipa, pentru că ne dorim să continuăm cu ele. Anul acesta vom începe un nou ciclu de pregătire de patru ani; totuși, au câștigat un nesperat loc IV. 
 
Toate echipele activează la nivel național
- Grupa de băieți a terminat turul pe primul loc?
- Așa este, am început să reconstruim grupele de băieți. Echipa de băieți formată acum doi ani a ocupat locul I la Finalul Turului Campionatului Regional. La băieți se dispută o fază regională, în care concurează 9 sau 10 echipe, în funcție de câte are Transilvania în acel moment, iar echipa calificată participă în fiecare an la Circuitul Național de Minirugby, acolo unde suntem de doi ani prezenți la această categorie de vârstă. Anul trecut am luat locul II în regiune și regulamentul permite primelor două echipe să participe la fazele naționale, iar la nivel național am ocupat un frumos loc IV.
Pe de altă parte, fetele au un alt ciclu de pregătire, ele joacă anual. Campionatul lor este anual: începe primăvara, se termină toamna. Cu ele am terminat, sunt pe locul IV. La băieți se dispută tur – retur: băieții la finalul turului – un tur începe toamna, odată cu începerea anului școlar și se termină primăvara, înainte de turneele finale. Practic ce le lipsește tuturor sporturilor la ora actuală este selecția. Nu poți spune că faci o selecție, ci lucrezi cu copiii care vin pur și simplu, nu ai de unde să-i aduci din altă parte. Atunci începi să-ți arăți valențele de antrenor, ce poți scoate din minim care ți se oferă. Baza de selecție e tot mai mică și ne-am bucura măcar să rămână la nivelul la care este acum.
- Despre rugby-ul românesc, în general, ce puteți spune?
Despre rugby-ul românesc putem spune numai cuvinte bune, de laudă; pot spune asta acum, mai ales după meciul cu Tonga. Am avut o acțiune a Federației din teritoriu la Sfântul Gheorghe și am participat la București la meciul România – Tonga, acolo unde cei care iubim acest sport suntem nelipsiți. Vreau să vă spun că observ un progres real al Naționalei în ultimii ani și, mai în glumă, mai în serios, noi ne dorim să batem pe toată lumea, doar că nu ne dăm seama că nu putem acest lucru. Sperăm ca într-un viitor apropiat să coborâm chiar sub locul 10 mondial.
- “Stejarul” a prins rădăcini și crește. 
- Este un frumos program de reconstrucție inițiat de către Federația Română de Rugby, care după mulți-mulți ani în care am încercat diverse tertipuri de a întări naționala mare cu naturalizări, cu fel de fel de lucruri pe care le observăm în lumea mare a sportului, ne-am dat seama că dacă pierdem baza piramidei, în timp vom decădea cu totul, și a început o frumoasă reconstrucție.
- Să fie într-un ceas bun!