borsaComuna Borșa continuă și în anul 2017 să se dezvolte și să devină o localitate modernă, atractivă pentru toți cei care doresc să se reîntoarcă acasă, fie în vizită, fie pentru a-şi întemeia o gospodărie. Administraţia locală a comunei are în vedere, şi în acest an, lucrări ample de reabilitare atât a obiectivelor din satul centru de comună, Borșa, cât şi a celor din celelalte sate aparţinătoare comunei: Giula, Ciumăfaia şi Borşa Cătun.

De mulţi ani, Mariana Secară, doamna primar al comunei Borşa se luptă pentru atragerea de fonduri în vederea modernizării străzilor comunale şi judeţene care traversează comuna noastră. În acest an s-a ajuns la etapa de amenajare a trotuarelor ce ţin de drumul judeţean care străbate centrul satului Borşa, un proiect care va fi demarat în cel mai scurt timp. Valoarea lucrării depăşeşte suma de 2,7 miliarde de lei vechi.
Dar să vorbim şi despre modernizarea spaţiilor educaţionale din comuna noastră. Pentru ca elevii ce vin la şcoală să aibă cea mai frumoasă şi mai modernă şcoală, printre proiectele de investiţii din acest an, primăria are în vedere modernizarea clădirii B a Şcolii Gimnaziale Borşa, unde se vor amenaja o sală de sport cu băi şi vestiare, un cabinet modern de informatică, un laborator de ştiinţe şi o sală modernă, ce va găzdui muzeul istorico-etnografic al satului Borşa. Clădirea, cu o suprafaţă considerabilă, va fi total renovată, fiind racordată atât la încălzire centrală proprie, cât şi la apă potabilă. În domeniul educaţiei, doamna primar Mariana Secară îşi propune ca în acest an să înceapă şi să se finalizeze şi lucrările de modernizare a corpului de clădire ce aparţine Grădiniţei cu program normal din Borşa, unde pe lângă săli moderne adaptate standardelor celor mai înalte în ceea ce priveşte educaţia timpurie, în curte se va amenaja un parc de joacă pentru copiii care frecventează cursurile grădiniţei. Suma alocată în acest an pentru cofinanţarea proiectului este de 2 miliarde de lei vechi.
La capitolul modernizări drumurilor comunale, în acest an se vor implementa lucrări de asfaltare a drumurilor comunale care vor face ca, la sfârşit de an 2017, procentul de drumuri comunale asfaltate să ajungă la peste 80%, la nivel de comună.
La început de primăvară, se vor finaliza lucrările de construcţie a capelei mortuare din centrul satului Borşa, o lucrare care a început anul trecut şi care va fi dată în folosinţă în cel mai scurt timp.
Pentru locuitorii satului Giula, în acest an, au loc lucrări de asfaltare şi pietruire a unor drumuri comunale şi, spre bucuria întregii comunităţi, va fi dat în folosinţă sistemul de alimentare cu apă potabilă.
În vederea asigurării siguranţei şi securităţii cetăţenilor, în acest an forurile de conducere locale vor întreprinde demersuri pentru instalarea unui sistem de supraveghere video a localităţilor comunei, lucrare ce va depăşi valoarea de 90 mii lei noi.
Pentru că ne aflăm la început de primăvară, întreaga comunitate se implică în activităţi de ecologizare şi înfrumuseţare a comunei, prin acţiuni comune comunitate locală-şcoală. Astfel, în săptămâna 26 martie - 1 aprilie a fost programată campania ,,Implică-te, Borşa poate fi mai curată şi cu ajutorul tău!!!”.  

După muncă, după aşteptare, vedem roadele
În Borşa, după ani de muncă, se văd roadele acesteia. Asta datorită implicării trup şi suflet din partea primarului localităţii, doamna inginer Mariana Secară, şi a reprezentanţilor Primăriei şi Consiliului Local Borşa. Centrul after-school funcţionează cu rezultate peste aşteptări, oferindu-le copiilor un loc de recreere şi de creştere a performanţelor şcolare prin activităţi extracurriculare şi extraşcolare.
Şcoala Gimnazială Borşa, cu clădirea impunătoarea şi cu o arhitectură deosebită, a devenit, prin implicarea conducerii locale şi mai ales a doamnei primar, o emblemă a localităţii noastre. Copiilor li se oferă un loc propice pentru o educaţie de calitate prin implicarea tuturor cadrelor didactice şi printr-un management care se doreşte a fi de cea mai bună calitate.
Toate investiţiile care s-au derulat în ultimii anii au fost de bun augur pentru comunitatea locală. În fiecare an, Borşa renaşte şi devine una dintre comunele de frunte ale judeţului nostru.

Material oferit prin amabilitatea prof. Ciprian Varga, directorul Şcolii Gimnaziale Borşa

Praznicul cel mai luminat al creştinătăţii să vă aducă tuturor cât mai multe bucurii, sănătate, linişte şi pace sufletească, iar această sărbătoare, prin lumina ei, să vă dăruiască tot binele din lume. Tuturor un Paşte fericit şi Hristos a înviat!
Primăria şi Consiliul Local Borşa
Primar, Mariana Secară