margau 2În perioada 4-5 februarie, cascada Vălul Miresei din Răchiţele a găzduit cea de-a III-a ediţie a „Festivalului Pereților de Gheață”, aşa cum au numit organizatorii manifestarea, practic o continuare a tradiţionalului concurs, ajuns astfel la 14 ediţii.
Deşi ploaia nu a contenit deloc pe parcursul celor două zile, evenimentul s-a bucurat de aproximativ 400 de participanţi şi peste 100 de căţărători. Noutatea a venit din faptul că s-a urcat doar pe jos către cascadă, toţi posesorii de autoturisme fiind rugaţi să lase maşinile în zona special dedicată pentru parcare, acolo unde au fost amenajate pavilioane, s-au servit mititei, ceai, dar şi vin fiert. Drumul spre cascadă a fost astfel rezervat unei drumeţii energizante, cu peisaje demne de imortalizat în fotografii, dar şi săniilor. În plus, atmosfera a fost întreţinută de muzică live, asigurată de Fluffy & Mr. Grey, o fericită colaborare multiculturală, pe acorduri de vioară, chitară şi acordeon.   
Trebuie precizat că evenimentul a fost posibil datorită partenerilor şi sponsorilor - Primăria Mărgău, Echipa Salvamont Vlădeasa şi voluntarilor, în total peste 30 de persoane implicate, Pro Nutrition Endurance, Pro Nutrition, Vobiscum Imprimeria, Gravity, Asociatia Gal Napoca Porolissum, Pro Xpert Consulting, S&G, Minorswing Hammocks, TVR Cluj, Radio România Cluj. Siguranţa participanţilor a fost vegheată în permanentă de un echipaj SMURD.
Au fost acordate peste 30 de premii în bani, locul I fiind ocupat de bucureşteanul Livian Ungureanu. Pe lângă căţărătorii veterani, şi la această ediţie au participat margau 1căţărători amatori, care s-au încumetat la escaladarea pereţilor de gheaţă pentru prima dată.
Avem deosebita onoare de a felicita organizatorii şi toţi factorii implicaţi în desfăşurarea acestui eveniment, pentru continuitate şi pentru atmosfera deosebită creată la fiecare ediţie, de la an la an, din ce în ce mai specială.
Foto: Flaviu  Negru

Parfumul florilor de primăvară, roua dimineţilor calde, adierea vântului blând, toate acestea să-şi găsească locul în sufletul vostru în cel mai frumos anotimp al anului. La mulţi ani doamnelor şi domnişoarelor!
Primăria şi Consiliul Local Mărgău
Primar, Petru Ungur