gilau 3Sâmbătă, 24 septembrie, încă de la primele ore ale dimineţii, voluntarii înscrişi în programul Zilei Naţionale a Curăţeniei s-au adunat în curtea Castelului de la Gilău, pentru a participa la acţiunea de curățenie desfăşurată în comună. Domeniul Banffy a fost locul de întâlnire, locul în care s-au stabilit echipele şi liderii şi unde fiecare participant a primit mănuşi de protecţie, apă şi saci menajeri.
S-a acţionat pe malurile lacurilor Gilău şi Tarniţa, dar şi pe luciul apei, cu ajutorul a patru bărci. Asociaţia “Părinte înFloreşti” a fost motorul acţiunii de la Gilău, având parteneri de nădejde, pe plan local, în primul rând Primăria Gilău, dar şi voluntari din mari companii precum Bosch, DHL, Endava, Simacek România, Electrica, Genpact, Tenaris, Bergenbier a ajutat la amenajarea locului de întâlnire, iar Restaurantul Roata Făget a pregătit un gulaş la ceaun, ce a fost servit voluntarilor la finalul zilei de curăţenie.
“Au fost implicaţi aproximativ 350 de voluntari. Pe lângă cei înregistraţi de noi, la Castel Gilău, au venit oameni cu maşini personale direct la locaţii, dornici să ne ajute. Trebuie menţionat că i-am avut alături de noi, pe lângă echipele de voluntari ale partenerilor, şi pe cei de la ISU, Salvamont, Apele Române, Garda Naţională de Mediu, Agenţia de Mediu Cluj, Direcţia Silvică Cluj, Centrul de Plasament Daniel din Floreşti, prietenii de la Zig Zag prin România, care au muncit cot la cot cu ceilalţi voluntari. La finalul zilei s-au adunat cca 700 de saci de deşeuri, aprox. 35% materiale reciclabile, dar şi alte deşeuri imposibil de reciclat”, a precizat Laura Babos, preşedintele Asociaţiei „Părinte înFloreşti”.
Acest proiect al Asociaţiei a fost coordonat de Laura Macovei, specialist de mediu, care ne-a mai furnizat câteva informaţii despre proiectul “Let's Do It, Romania!” de pe plan naţional: "LDIR e cea mai mare mişcare socială din România, cu peste 1 milion de voluntari implicaţi, iar astăzi, Ziua de Curăţenie Naţională a fost organizată pentru a 5-a oara în România şi, în premieră, anul acesta, şi Republica Moldova s-a alăturat acțiunii în aceeași zi. Partenerul principal LDIR la nivel naţional este Kaufland România iar proiectul beneficiază şi de sprijinul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor".
Programul Asociaţiei “Părinte înFloreşti” este unul foarte variat. Din ianuarie 2014, de la înfiinţare, ONG-ul conceput special pentru copiii, tinerii şi părinţii din Floreşti şi Cluj-Napoca a avut activităţi, evenimente şi proiecte cu tematici diferite: sănătate, educaţie, parenting, handmade şi divertisment. “În cei trei ani de activitate am avut două mari proiecte de ecologizare, colectare selectivă şi reciclare creativă în Floreşti, susţinute de Primăria şi Consiliu local Floreşti. În toamna anului trecut, în 7 noiembrie Asociaţia „Părinte înFloreşti” împreună cu voluntarii participanţi a curăţat zona Făget, iar acum ne-am gândit că ar fi nevoie de această acţiune, ca şi parteneri “Let’s Do It, Romania!” în zona lacurilor Gilău şi Tarniţa”, a completat Laura Babos. Unul dintre proiectele viitoare ale Asociaţiei este Festivalul de teatru iniţiatic HEART, eveniment ce va alea loc în luna noiembrie, la Casa de Cultură din Cluj-Napoca.
Mare derby mare!
Tot sâmbătă, la ora 11.00, s-a dat fluierul de start la o altă manifestare de amploare ce a avut loc în aceeaşi sâmbătă la Gilău – meciul echipei “Someşul” Gilău cu “U” Cluj. Partida, disputată pe stadionul din localitate, s-a încheiat cu scorul 1-3. După această etapă, echipa gilăuană se află pe locul patru în clasamentul Ligii a IV-a. Alb-albaştrii vor avea următorul meci cu Unirea Tritenii de Jos.