03vultureniProfitându-se de condiţiile meteorologice prielnice, chiar şi în plin sezon hibernal, în comuna Vultureni s-a lucrat la realizarea reţelei de alimentare cu apă potabilă în două dintre satele aferente, precum şi la staţia de epurare. În paralel cu activităţile curente, specifice perioadei calendaristice, reprezentanţii administraţiei locale s-au implicat în distribuirea către beneficiarii în drept a alimentelor primite de la Uniunea Europeană.


Conform declaraţiei primarului, domnul Eugen Mureşan, în ultima perioadă pe raza comunei au continuat lucrările la reţeaua de alimentare cu apă potabilă în localităţile Vultureni şi Şoimeni, un proiect ce se va realiza pe o lungime de aproximativ 15 kilometri. Edilul a precizat faptul că, în completarea acestei investiţii importante, se lucrează deja la un nou proiect pentru extinderea acestei reţele de apă în cele două sate, cu încă 5 kilometri. Se insistă de asemenea şi pentru finalizarea lucrărilor la staţia de epurare a apei şi la realizarea unor lucrări exterioare de amenajare, din fonduri proprii.
“În privinţa distribuirii ajutoarelor alimentare primite de la Uniunea Europeană, nu s-au înregistrat niciun fel de probleme, întreaga cantitate a ajuns la beneficiari într-un timp scurt, inclusiv la persoanele de pe listele suplimentare”, a menţionat primarul.
Ca urmare a parteneriatului dintre Primăria Vultureni şi Crucea Roşie Cluj, 20 de familii din comună, cu situaţii delicate, cu persoane netransportabile, bolnave, au primit pachete cu alimente. Acestea au fost primite ca donaţie în coşurile din magazinele şi supermarketurile din Cluj, prin programul “Banca de alimente”, sau achiziţionate de CRR Cluj din banii primiţi tot din donaţii.