iaraPăstrând tradiţia primei ediţii, sărbătoarea localităţii Făgetu Ierii, organizată în 4 septembrie, a debutat cu un concurs de biciclete pentru copii şi parada motocicliştilor. Concursul de tras frânghia a fost noutatea care a completat programul “competiţional”, iar localnicii pasionaţi de gătit au avut ocazia de a se întrece cu preparatele lor pregătite la ceaun.
Organizatorii au insistat totodată pe alcătuirea unui program artistic variat şi de calitate. Au urcat pe scenă membrele grupului folk “Amurg”, Ansamblul de dansuri populare “Făgeţeanca”, Orchestra Regal Transilvan şi soliştii Amalia Chiper – Iurian, Crina Varga-Haiduc, Alin Perşa, Adrian Socaciu, Răzvan Moţ şi Ionuţ Langa. Invitatul special al evenimentului a fost Cristian Pomohaci.
“Făgetu Ierii în sărbătoare”, ediţia a II-a, a reuşit să fie, aşa cum primarul comunei Iara, Dorin Popa invita în discursul oficial din cadrul momentului festiv, prilej de a sărbători “viaţa, frumosul, sportul şi cultura, a omagia tradiţiile”. Succesul acestei manifestări cultural-artistice s-a datorat implicării deosebite din partea organizatorilor. Consilierul local Mureşan Adrian şi toţi invitaţii speciali prezenţi au ţinut să felicite organizarea ireproşabilă a acestei sărbători câmpeneşti, care se doreşte a deveni o tradiţie.