50În perioada 20 - 21 iunie 2015, satul Orman a găzduit o importantă manifestare cultural-artistică, după succesul din luna mai pe care l-au avut organizatorii Nunţii Tradiţionale – “Zilele Gheorghe Moceanu”. Evenimentul, aflat în acest an la cea de-a V-a ediţie, s-a derulat atât în localitatea Iclod, cât şi în satul natal celui considerat a fi primul profesor de gimnastică, scrimă şi dansuri populare şi promotor al educaţiei fizice în România.
Să nu uităm că Gheorghe Moceanu şi-a adus contribuţia la introducerea gimnasticii în şcoli şi în armată, a organizat competiţii şcolare, a format cadre de specialitate, iar în 1869 a scris prima carte despre gimnastică. În amintirea acestei personalităţi valoroase a Transilvaniei, a judeţului Cluj şi marea mândrie a comunei Iclod, sâmbătă, 20 iunie, cu începere de la ora 10.00 a fost organizat Simpozionul “Gheorghe Moceanu”, ediţia a VII-a, desfăşurat la Aşezământul Cultural din Iclod.
Apoi, de la ora 12.00, participanţii au putut admira demonstrațiile sportive de lupte libere, susţinute de către sportivii de performanţă din cadrul “Asociaţiei Judeţene de Lupte Cluj”, momente realizate cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Cluj. Acestea au avut loc la sala de sport a Şcolii Gimnaziale Iclod.
51Duminică, 21 iunie, a fost ziua dedicată unui regal folcoric, spectacol organizat la Căminul Cultural Orman, renovat anul trecut. Pe scenă au urcat Ansamblul “Crăișorul” al Sindicatului Civitas al Primăriei Cluj, Ansamblul “Românașul”, Ansamblul „Dansatorii de pe Someș”, al comunei Iclod, Grupul „Tradiții ormănene”, precum şi iubitele soliste Ioana Roman şi Crina Bujiță.
Evenimentul a fost organizat de către Primăria şi Consiliul Local Iclod, Consiliul Judeţean Cluj, Centru Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj.

Să nu uităm de cei mici!
Ziua copilului a fost sărbătorită şi în acest an aşa cum se cuvine în comuna Iclod. În cadrul evenimentului organizat de 1 iunie la Şcoala Gimnazială Iclod, au fost acordate premii şi diplome elevilor care au participat la concursului de desen, au fost expuse icoane realizate pe sticlă de elevii şcolii, iar la final a fost prezentat un spectacol folcloric, susţinut de mult-apreciatul Ansamblu Folcloric "Dansatorii de pe Someş" ai comunei Iclod.
Evenimentul a fost susţinut de Primăria şi Consiliul Local Iclod, Biblioteca Comunală, Şcoala Gimnazială Iclod şi WORLD VISION România – Cluj.

52