14Printr-un proiect POSDRU, beneficiarii ajutorului social din comuna clujeană Beliş vor putea obţine, începând cu luna iulie, un loc de muncă în localitate. Luni, 27 aprilie, a avut loc prima întâlnire pentru informarea potenţialilor viitori angajaţi. La eveniment au participat reprezentanţi ai partenerilor în acest proiect şi, bineînţeles, primarul comunei Beliş, Viorel Crainic.


Cu această ocazie au fost explicate condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a obţine un loc de muncă în cadrul a trei întreprinderi sociale pentru fabricarea brichetelor din rumeguş şi deşeuri materiale rezultate din prelucrarea lemnului. Pentru concretizarea proiectului, primăria Beliş s-a înscris într-un parteneriat cu o firmă din judeţul Braşov. Contractul a fost deja semnat, ceea ce înseamnă că până în luna iulie aceste noi locuri de muncă vor fi create, cu siguranţă. “Este un lucru care nu poate decât să ne bucure, fiind vorba despre o comună izolată, unde oportunităţile de angajare sunt reduse”, sublinia primarul comunei Beliş, Viorel Crainic. Trebuie menţionat faptul că proiectul prezentat cuprinde şi etapa de pregătire şi calificare a angajaţilor.
La nivel de comună, prelucrarea lemnului este principala activitate a locuitorilor. Primăria anunţă că va relua în scurt timp punerea în vânzare către populaţie a materialului lemnos pe care îl are în proprietate. Angajaţii primăriei vin, de asemenea, în sprijinul cetăţenilor care solicită eliberarea actelor necesare pentru obţinerea subvenţiilor de la APIA, astfel încât aceştia să nu fie nevoiţi să aştepte prea mult pe holurile instituţiei conduse de primarul Viorel Crainic.
În paralel, autorităţile locale sunt preocupate de îmbunătăţirea situaţiei drumurilor din comună, atât cele din interiorul satelor, deteriorate pe perioada iernii, dar şi cele forestiere. Am înţeles de la edilul-şef că a fost semnat contractul pentru reabilitarea drumurilor forestiere, investiţie finanţată din surse europene, ceea ce înseamnă că lucrările pot să fie finalizate către sfârşitul lunii iulie. Se lucrează intens şi la Centrul de informare Turistică din Beliş, astfel încât, la sfârşitul lunii iunie să poată să fie inaugurat.

"Cărțile copilăriei pe bicicletă"
Copiii din comuna Beliş au avut ocazia de a-l întâlni pe Principele Nicolae, în cadrul proiectului "Cărțile copilăriei pe bicicletă", dedicat promovării lecturii la nivel național. Asociația Curtea Veche a fost înființată în martie 2014, pentru a dezvolta activitatea de responsabilitate socială a editurii Curtea Veche, începută în anul 2013 prin programul național alternativ de lectură "Cărțile copilăriei", care își propune creșterea reală a interesului copiilor și tinerilor pentru citit, ridicarea nivelului copiilor de înțelegere a textelor și creșterea consumului de carte din România. În luna iunie 2014, asociația a primit Înaltul Patronaj al principelui Nicolae al României.