valea iasuluiDeși a fost un an greu, cu anumite măsuri restrictive, în 2017 s-au făcut totuși pași importanți în direcția dezvoltării comunei. Pentru anul viitor, primarul Nicolae Barbu anunță reluarea unor măsuri de protecție socială. ”2017 a fost un an mai greu pentru administrația publică a comunei Valea Iașului. A fost anul în care am făcut  restricții bugetare pentru anumite sectoare, și mă refer aici la suspendarea acordării unor ajutoare de urgență pentru medicamente, suspendarea ajutoarelor acordate elevilor la începutul anului școlar și a celor acordate persoanelor din comună care au trecut pragul vârstei de 81 de ani. Vestea bună este că din 2018 vom acorda din nou aceste ajutoare către categoriile menționate. Am fost nevoiți, de asemenea, datorită rezultatelor, să renunțăm la înscrierea echipei de fotbal în Campionatul Județean. Există însă și multe realizări pe parcursul acestui an, realizări de care suntem mândri și care contribuie în bună măsură la dezvoltarea localității. Acestea sunt:

# Finalizarea celor două grădinițe cu program prelungit, Grădinița Mustățești și Grădinița Ungureni; ambele sunt funcționale, iar din cei 15 lei/copil plătiți pentru masa zilnică a preșcolarilor, 5 lei/copil sunt suportați de Primărie;
# Finalizarea dispensarului uman în satul Ungureni – cei doi medici de familie s-au mutat în noua locație, dr. Mustață Gheorghița și asistent Dincă Petronela, și dr. Heroiu Luminița și asistent Dragomir Florina Roxana. De asemenea, în scurt timp va fi organizată licitația în vederea concesionării spațiului destinat farmaciei umane din cadrul dispensarului;
# Finalizarea centralei fotovoltaice și parcurgerea tuturor etapelor de obținere a avizelor necesare pentru funcționare;
# S-au făcut pași importanți în reactualizarea PUG-ului localității (operațiune realizată în proporție de 50%); aceste lucrări sunt foarte importante, deoarece au trecut 10 ani de la aprobarea PUG-ului și între timp au survenit modificări, în sensul că unele zone au fost trecute în intravilan pentru a se putea construi. Pe terenurile care au fost vândute sau concesionate unor societăți comerciale (Dr. Oetker, International Lazăr Company) au apărut noi construcții, altfel spus noi investiții în comuna Valea Iașului”, punctează primarul Nicolae Barbu.

Perspective pentru 2018
Planurile pentru 2018 sunt la fel de importante, mai ales că autoritățile din comuna Valea Iașului vor demara anul viitor o amplă investiție în extinderea rețelei de utilități, pe cont propriu. ”În 2018 vom realiza licitația pentru lucrările de introducere a sistemului de canalizare pe o lungime de 17,2 km, având curajul să începem această investiție cu finanțare din bugetul local. Ulterior, sperăm să putem accesa fonduri prin PNDL pentru continuarea și finalizarea lucrărilor. În al doilea rând, avem documentele pregătite și vom depune o solicitare de finanțare în cadrul tuturor programelor cu finanțare națională pentru realizarea unor lucrări de asfaltare a circa 10 km de drumuri comunale. Este vorba de 1,5 km de drum în satul Cerbureni (lucrare în continuare), 2 km în satul Bărbălătești, 2 km în satul Mustățești (în zona ”La brazi”), 1,5 km în satul Ungureni (strada Basarab I), 2 km în satul Borovinești (străzile Rogoz și Stoiene) și 1 km în satul Cerbureni (strada Cearșor)”, precizează edilul șef din Valea Iașului.

Daruri pentru copii
Pe 1 Decembrie, copiii de la școlile din comună și Ansamblul local ”Mândrulița” au susținut un program dedicat Zilei Naționale, cu poezii, cântece și dansuri populare . Manifestarea a avut loc în fața Primăriei Valea Iașului și la aceasta au luat parte primarul și viceprimarul comunei, consilierii locali, salariați ai primăriei și cetățeni ai comunei. La final de an, copiii din comuna Valea Iașului au motive de bucurie, întrucât Moș Crăciun îi va vizita. Prin eforturile administrației publice locale și cu ajutorul unor sponsorizări, vor fi acordate cadouri de sărbători unui număr de aproximativ 100 de copii, constând în pachete cu dulciuri și fructe de sezon. Atmosfera sărbătorilor de iarnă va fi întregită de iluminatul festiv din comună, instalațiile ornamentale fiind  montate încă de la începutul lunii decembrie în punctele principale din localitate.

Să ne împodobim casele și sufletele de sărbătoare, așteptând în smerenie să celebrăm Nașterea Domnului și toate sărbătorile ce-i urmează. Crăciun fericit și un An Nou cu și mai multe realizări!
Primăria și Consiliul Local Valea Iașului
Primar, Nicolae Barbu