stolnici 1Bilanțul activității administrative desfășurate în 2017 scoate în evidență un an bun, cu realizări pe măsura eforturilor depuse de autoritățile comunei Stolnici. Îmbucurător este faptul că și anul viitor se anunță a fi unul productiv din punct de vedere al proiectelor ce urmează a fi implementate, bună parte dintre acestea cu fonduri europene.

”2017 a fost un an bun pentru administrația și comunitatea locală din Stolnici. Un an cu realizări, benefic din punct de vedere al investițiilor, aș putea spune. Lucrurile sunt promițătoare și din perspectiva proiectelor viitoare pentru care am reușit să obținem finanțare, avem ce lucra și anul viitor, și în 2019. Sunt mulțumit de ceea ce am reușit să facem anul acesta”, declară primarul Sevastian Pupăză Roșu. Edilul șef din Stolnici a punctat și principalele realizări ale administrației pe care o conduce:
# Finalizarea proiectului finanțat prin PNDR, Măsura 1.2.5 - Modernizare drum de acces către exploatațiile agricole din Comuna Stolnici, prin asfaltarea a 7,3 km de drum și construirea unui pod în lungime de 84 metri;
# Extinderea rețelei de alimentare cu apă în satele Cotmeana și Fâlfani;
# Extinderea rețelei de alimentare cu apă în satul Vlășcuța;
# Obținerea finanțării prin PNDL 2  pentru construcția unui dispensar medical în centrul comunei, în parcul din fața Primăriei;
# Obținerea finanțării și organizarea licitației pentru proiectul de asfaltare a DC 139 (satele Stolnici și Cochinești), proiect finanțat cu fonduri europene, prin subMăsura 7.2 a PNDR; lucrările de asfaltare vor începe anul viitor;
# Amenajarea unor noi grupuri sanitare în incinta Școlii Gimnaziale Stolnici:
# Proiect pentru realizarea unui teren sintetic de sport la Școala Fâlfani, derulat cu finanțare din bugetul propriu;
# Montarea unui sistem de monitorizare video în comună în vederea supravegherii ordinii și liniștii publice, a traficului rutier, dar și pentru descurajarea actelor infracționale.

Luna cadourilor
În ajunul sărbătorilor de iarnă, copiii din comuna Stolnici se vor întâlni din nou cu Moș Crăciun, așa cum se întâmplă de ani buni încoace. Cu ajutorul unei sponsorizări oferite de SC Agrostar Stolnici (Ferma Vlășcuța), autoritățile locale vor oferi cadouri la peste 260 de copii, elevi și preșcolari de la școlile și grădinițele din localitate. La serbarea ce va avea loc pe data de 21 decembrie, fiecare copil va primi din partea lui Moș Crăciun un pachet cu dulciuri, sucuri și fructe.  
Crăciunul este acea sărbătoare minunată, care ne dă putere să fim mai buni, mai generoşi şi mai curajoşi. Crăciun Fericit şi un An Nou mai plin de împliniri!

Primăria și Consiliul Local Stolnici
Primar, Sevastian Pupăză Roșu