cetateniUna dintre acțiunile foarte importante pe care conducerea administrației din Cetățeni le-a realizat în acest an a fost cadastrarea domeniului public al localității. ”Suntem aproape de finalizare cu acest demers, pentru care am prevăzut de la început fonduri la buget. Nu am reușit să terminăm,  deoarece am întâmpinat anumite dificultăți cu privire la anumite imobile. Așteptări clarificări de la instituțiile în măsură”, declară primarul Claudius Ciobanu.Nici investițiile nu au stagnat, în ciuda bugetului limitat.

”Una dintre cele mai importante realizări este asfaltarea străzii Dealului în lungime de 1,5 km. De asemenea putem menționa  modernizarea dispensarului uman și amenajarea unei săli la grădinița din Valea Cetățuii și modernizarea încălzirii centrale la cea de la Lăicăi.”, declară edilul șef.
Eforturile cele mai mari au fost depuse însă în ceea ce privește aspectele mai puțin vizibile, deocamdată. ”Am obținut finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă - cea mai importantă utilitate, proiect ce va fi implementat anul viitor. Am început proiectarea pentru depunerea în cadrul Programului Operațional Regional a unei documentații pentru obținerea fondurilor în vederea reabilitării, modernizării și extinderii - prin construirea unei săli de sport – a Școlii  gimnaziale de centru, în care învață peste 200 de elevi. Am reușit anul acesta să facem funcționale toaletele de la parter, însă unitatea de învățământ necesită lucrări ample, de la schimbarea instalației electrice, a tâmplăriei, de amenajare a toaletelor de la etaj etc. Am făcut, totodată, solicitare către Ministerul Educației pentru construirea unei grădinițe cu program normal. Nu în ultimul rând, așa după cum am mai menționat, am obținut sponsorizări și vom aloca o parte din bani și de la buget, pentru amenajarea în primăvara anului viitor a unui loc de joacă pentru copii, în centrul localității”, a mai declarat șeful executivului din Cetățeni.

De sfintele Sărbători să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi şi inima pentru speranţă, bucurie şi împliniri în anul ce vine. Crăciun fericit! La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Cetățeni
Primar, Claudius Ciobanu