teiuPrimarul comunei Teiu, Florin Dumitru, a depus deja la Ministerul Dezvoltării un proiect pentru modernizarea infrastructurii de utilităţi a localității, și anume introducerea sistemului de canalizare.
”Având în vedere că avem apă curentă în toată comuna, pasul următor, cel firesc, este să accesăm fonduri pentru canalizare. Am depus documentația pe OG 28, pentru 15 km de rețea, cu stație de epurare. Sunt convins că acest proiect va intra la finanțare, datorită priorității pe care o au introducerea utilităților în mediul rural, în vederea alinierii la normele europene”, declară edilul șef din Teiu.

Nici modernizarea drumurilor nu a fost uitată de executiv. Cu la fel de multe șanse pentru obținerea finanțării, au fost depuse, tot pe OG 28, și documentațiile pentru asfaltarea DC 100, în lungime de 3,4 km, un drum ce leagă satul Teiu Deal de DJ 508 și asfaltarea DC 92-1,1 km, în satul Teiu.
”Cu fonduri de la bugetul propriu și, sper, ajutor din partea Consiliului Județean Argeş, vom continua lucrările la grădinița nouă începută la finele anului trecut și modernizarea Târgului din localitate. Acest ultim obiectiv este aproape gata, în sensul că mai avem de amenajat aleile, lucrare pe care o vom începe imediat ce vom avea aprobat bugetul aferent acestui an”, a mai spus  primarul Florin Dumitru.

Fie ca ziua de 8 Martie să vă aducă lumea la picioare, zâmbetul pe buze şi toată fericirea de pe pământ. La mulţi ani, doamnelor şi domnişoarelor!
Primăria şi Consiliul Local Teiu
Primar, Florin Dumitru