mozaceni primarita bunaTrei investiții de proporții, ce vizează modernizarea localității, sunt pe ordinea de zi a conducerii Primăriei Mozăceni: extinderea și modernizarea rețelei de apă, modernizarea a trei drumuri comunale și punerea în funcțiune a sistemului de canalizare. Pe de altă parte, continuarea implicării active a primăriței Corina Dună în domeniile învățământ și cultură, reorganizarea aparatului administrativ și colaborarea transparentă cu forurile județene vor ridica standardul calității vieții cetățenilor din comunitatea Mozăceni. Amănunte despre prioritățile stabilite pentru anul în curs, veți găsi în interviul de mai jos.

- Dna primar, vorbiți-ne despre obiectivele prioritare pentru localitate, despre strategia de dezvoltare pe care o considerați oportună în funcție de nevoile oamenilor.
- În primul rând avem pe masa de lucru proiectul privind extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă. Este nevoie de montarea a 3 stații de clorinare aferente celor 3 bazine existente, de forarea unui puț la 150 metri adâncime, la castelul de apă Mozăceni, pentru suplimentarea debitului pe perioada verii, și de construirea unui bazin de suprafață în satul Ziduri. De ce bazin de suprafață? Dincolo de suplimentarea sursei de apă, apa din bazin va putea fi folosită în caz de incendii. Este practic o măsură pentru asigurarea unei intervenții prompte, adoptată în urma situației cu care ne-am confruntat în această iarnă. Am avut un incendiu puternic, la care în ciuda faptului că am reușit să-l stingem în timp record, fără pagube materiale mari și, mai ales, fără pierderi de vieți omenești, am întâmpinat greutăți din cauza condiţiilor meteo. Temperaturile mult sub zero grade au dus la înghețarea hidrantului, iar pompierii noștri precum și cele două mașini de intervenție de la Bradu s-au chinuit enorm din acest punct de vedere. Un bazin de suprafață ar fi salvator în situații de acest gen.
- Din punct de vedere al modernizării infrastructurii rutiere, ce proiecte propuneţi?
- Modernizarea DC 98, 99 și 101A, toate drumuri de maximă importanță pentru localnici. DC 98 face legătura cu două drumuri județene, DC 99 este tronsonul aferent către Postul de Poliție, iar DC 101A leagă 3 drumuri județene, ajungând la Căminul de Bătrâni, Grădiniță, Stația electrică. Proiectul pentru asfaltarea acestor drumuri va fi redepus pe OG 28, pentru accesarea de fonduri guvernamentale.
- Până în 2018, conform cerințelor UE trebuie să avem pe lângă apă, și canalizare. În ce fază este la Mozăceni acest deziderat?
- Al treilea, dar nicidecum cel din urmă obiectiv pentru anul acesta este sistemul de canalizare, mai exact punerea lui în funcțiune. Am început revizuirea documentației încă de anul trecut și am solicitat Consiliului Județean sprijin pentru a putea finaliza această investiție începută de mult, pe OG 28. În primul rând vom racorda la rețeaua electrică cele două stații de epurare, deoarece ne dorim în primă fază efectiv punerea în funcțiune a sistemului, pentru ca oamenii să poată începe branșările. Ulterior, desigur că vom face extinderi, dar prioritară este punerea sistemului în funcțiune și nu îngroparea conductei fără a fi utilizabilă.
- Ce anume credeți că trebuie schimbat la nivelul relațiilor interinstituționale, pentru eficientizarea activității administrative locale?
- Sper într-o colaborare și comunicare foarte bună cu conducerea Consiliului Județean și în susținerea proiectelor noastre de către această instituţie. Totodată, îmi doresc reorganizarea aparatului propriu, în sensul creării de posturi noi, pentru oameni cu studii superioare. Avem nevoie de secretar, de asistent social, de un specialist pentru achiziții publice. Deja am înaintat documentele necesare la ANFR și se vom scoate la concurs postul pentru funcția de secretar. Sper să pot forma o echipă cu oameni bine pregătiți și, dacă se poate, cu experiență.
- Venind din domeniul învățământului, știu că aveți o legătură specială cu școala. Ce anume doriți să îmbunătățiți la capitolul educație?
- Îmi doresc o colaborare foarte bună cu instituțiile de învățământ de pe raza comunei, în special cu Grupul Școlar Mozăceni, liceu care deservește întreaga zonă, un important centru educațional, pentru modernizarea căruia voi depune toate eforturile. Trebuie să menționez că am reușit montarea unei centrale pe lemne la această instituţie de învățământ, și deja costurile la încălzire sunt mult diminuate. Doresc ca aici să putem înființa cu timpul și o postliceală și să creăm un adevărat nucleu al învățământului argeșean. Am făcut deja pași importanți în direcția lărgirii ofertei educaționale. În colaborare cu cadrele didactice, am încheiat un parteneriat cu Universitatea Politehnică din București, Facultatea de Sisteme Biotehnice, prin care, pe de o parte se pun la dispoziția elevilor noștri laboratoarele Universității pentru orele de practică - pentru specializările Protecția Mediului și Mecanic, iar pe de altă parte la Grupului Școlar Mozăceni a început funcționarea unui Masterat, cu două specializări: Inginerie Mecanică - cercetare și Proiectarea a sistemelor biotehnice. Deja avem 42 de cursanți care se pregătesc alături de profesorii Universității București pe o perioadă de 2 ani. Este un master de specializare, la care s-au înscris și cadre didactice și foști elevi, și pe care îl poate urma orice dorește aprofundarea studiilor în domeniu și o certificare prin diplomă a nivelului de cunoștințe. Nu neglijăm, evident, nici investițiile necesare în unitățile de învățământ.  De aceea, vom realiza la Şcoala Mișei o extindere pentru amenajarea de grupuri sanitare interioare.
- Ce alte planuri mai aveți pentru 2017?
- Doresc să reorganizez Muzeul Satului și să revigorăm activitatea din cadrul acestuia. În parteneriat cu Școala Populară de Arte și Meserii am reînființat secția de confecționare a costumelor populare și a țesăturilor tradiționale și vom înființa și o clasă de confecționare a țesturilor pentru făcut pâine - lucru inedit în județ. Doresc să înființez și un club al pensionarilor, în cadrul Căminului Cultural Sportiv “Liviu Rebreanu”, și neapărat să reluăm activitatea echipei de dansuri populare ”Mozăceanca”, astfel încât să ajungem și noi cunoscuți la nivelul județului.