stoenesti primarCu bani de la bugetul local, imediat ce vremea permite, la Stoeneşti vor începe lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a Şcolii Bădeni. ”Pentru acest obiectiv am solicitat și sprijinul financiar din partea Consiliului Județean și, având în vedere că unitățile de învățământ au prioritate în acest an, avem speranțe că vom primi ajutor ”, declară primarul Ion Marin.

Conducerea administrației din Stoenești mai are puțin până la finalizarea documentației pentru un obiectiv de mare anvergură ce va fi depus spre finanțare pe OG 28 - reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și introducerea canalizării în comună. ”Dacă proiectul va fi finanțat, se va lucra concomitent și la reabilitarea rețelei de apă și la introducerea canalizării. Având în vedere că este vorba de 20 de km de canalizare și stație de epurare, numai prima tranșă, conform proiectului, are valoarea de 54 de miliarde de lei vechi”, a mai spus șeful executivului.
Cu bani de la buget, Primarul Ion Marin spune că va încerca și să mai asfalteze un tronson în lungime de 400 metri, DC 26 Bădeni – Cotenești, dar și un altul de 1,2 km, în satul Piatra, făcându-se astfel legătura între cele două drumuri naționale, DN 72 Câmpulung - Târgoviște și DN 73, Câmpulung - Brașov. ”În afară de acest drum comunal, între cele două drumuri național există celebrul DJ 725, drum pe care Consiliul Județean ne-a promis, în sfârșit, că îl va reabilita. Este vorba de 4 km de asfalt din cei 12 cât are drumul în întregime, o cale rutieră de larg interes pentru turism și pentru localnici.” a mai spus edilul șef din Stoeneşti.