rociuPăstrând tradiția, Ziua comunei Rociu a fost sărbătorită toamna, într-o zi splendidă de 18 septembrie, în mijlocul anotimpului recoltei, al belșugului și al culegerii roadelor muncii de peste an. Dacă la capitolul agricultură ploaia a întârziat și a compromis recoltele, în domeniul investițiilor localitatea se bucură de progres, de la an la an comuna Rociu apropiindu-se din ce în ce mai mult de o comună europeană, cu școli și cămine culturale moderne, asfalt pe aproape toate străzile și utilități la poartă.

Dar, în primul rând de Ziua Comunei la Rociu au fost sărbătoriți oamenii - cetățenii localității în numele cărora administrația locală face eforturi și care sunt, practic, sufletul comunei. În mijlocul oamenilor, ca de obicei, s-a aflat primarul Aurel Bălășoiu, îmbrăcat într-un superb costum popular, un exemplu de gospodar pentru localitate, un primar admirat și iubit deopotrivă, pe care nu întâmplător invitații l-au descris ca fiind ”sufletul sudului”.
În semn de respect și prețuire, toți reprezentanții instituțiilor județene au fost alături de conducerea Primăriei Rociu, deputați, senatori și primari ai localităților învecinate: președintele Consiliului Județean, Dan Manu, vicepreședintele Ion Mânzână, subprefectul Emilian Dragnea, senatorul Șerban Valeca, deputații Simona Bucura Oprescu, Radu Vasilică și Cătălin Rădulescu sunt doar câteva din personalitățile care au onorat cu prezența Ziua Comunei Rociu. Edilul șef Aurel Bălășoiu a primit diplome și plachete de excelență din partea Consiliului Județean și a Prefecturii Argeș, ca un semn al recunoașterii muncii depuse, al prețuirii și al respectului atât față de autoritățile locale, cât și față de cetățenii comunei.
După o emoționantă slujbă oficiată de către toți preoții din localitate, s-au decernat diplome și premii de fidelitate cuplurilor ce au împlinit 50 de ani de căsnicie (Floarea și Vasile Ciobanu, Ecaterina și Ion Gheorghe, Gherghina și Marin Marin, Gherghina și Ion Șerban) și celor ce anul acesta au împlinit 18 ani. 36 de tineri din Rociu au pășit în 2016 în rândul maturilor. Elevul Dumitru Văduț George din satul Șerbănești a primit o diplomă și un premiu pentru merite deosebite.
Cu ”sufletul sudului” pe scenă a început spectacolul, prin Grupul Vocal Preoțesc ”Valea Dâmbovnicului”, coordonat de preot paroh Ion Popa. A urmat Grupul Vocal ”Floricica de câmpie”, ansamblu al Școlii Gimnaziale Șerbănești, instructor prof Neagoe Ioana, grup ce a evoluat în costume populare noi, achiziționate de Consiliul Local.  Au urmat pe scenă ”Florile de câmpie”- grupul vocal al cadrelor didactice și personalului din cadrul Primăriei Rociu, instructor -învățător Elisabeta  Zamfirache Predescu. Spectacolul a continuat cu ”Doina Priboieniului”, Călușari din Stolnici, un program de muzică susținut de George Popescu, îndrăgiții interpreți Ionuț Dolănescu și Doinița Dolănescu, formația Modern și cunoscutul Bogdan Oncioiu. Focul de artificii de la final a dat evenimentului o strălucire aparte.
Cea de-a VIII-a ediție a Zilei comunei Rociu a fost o sărbătoare de înaltă ținută, cu muzică bună, autentică și momente emoționante.