suiciAvând un buget aproximativ egal cu cel de anul trecut, conducerea administrației locale din Șuici a trasat principalele direcții de acțiune pentru 2015. Proiectele de investiții sunt numeroase și diverse, edilul șef dorind de la an la an să crească gradul de confort al populației. ”Am alocat fonduri pentru a acoperi o parte din co-finanțările proiectelor de alimentare cu apă și canalizare (Șuici-Rudeni), pentru continuarea lucrărilor la sediul Primăriei, pentru întreținerea de drumuri.

Acestea ar fi investițiile de mai mare anvergură prognozate pentru anul în curs. Sigur că mai avem de realizat finisajele interioare la Căminul Cultural Rudeni, la grupul sanitar de la școala Șuici, de realizat o punte și, probabil, multe altele ce se vor ivi pe parcurs.”, ne-a declarat primarul Constantin Iatagan.

Fondurile europene sunt și ele luate în calcul de către șeful executivului. ”Avem un proiect depus pentru reabilitarea parțială a Culei Brătienilor de pe teritoriul comunei noastre, monument istoric a cărui restaurare, chiar și parțială, ar atrage după sine deschiderea spre turism. Mai mult, eu cred că suntem datori pentru copiii noștri să păstrăm vie istoria neamului și să ne mândrim cu cei mai de seamă dintre români, cu realizările lor. Proiectul este depus în cadrul Grupului de Acțiune Locală și are o valoare de 150 de mii de euro, din care eligibile 135 de mii de euro, restul fiind partea noastră de co-finanțare”, a mai spus primarul din Șuici.