Veste bună pentru cetățenii din Davidești, pe final de an: proiectul privind alimentarea cu gaze a mai avansat încă o etapă. Așa cum se știe, proiectul este realizat în asociere cu localitățile Boteni, Vulturești și Hârtiești, cu finanțare prin Programul „Anghel Saligny”. ”Proiectul a intrat în procedura de licitație în vederea stabilirii executantului. După parcurgerea acestei etape, vom semna contractul de finanțare și sperăm să înceapă lucrările.”, afirmă primarul Alin Văduva. În această perioadă administrația locală a finalizat și pregătirile pentru intervențiile de deszăpezire, în caz de nevoie. Primăria are utilajele necesare pentru a acționa prompt și eficient și s-au achiziționat materiale antiderapante. Vine Moș Crăciun!
Moș Crăciun vine și anul acesta încărcat pentru toți copiii din Davidești!
„Indiferent cât de austere sunt vremurile și cât de mult trebuie să facem economii, întotdeauna se vor găsi oameni cu suflet mare care să ne ajute, să-l ajute pe Moș Crăciun să vină cu desaga plină. Nu este deloc un efort să ne mobilizăm și să facem această mică bucurie copiilor. Așadar, toți cei 350 de preșcolari și școlari vor avea parte de câte un mic dar, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Dacă pentru cei mari Sărbătorile au venit cu drumuri modernizate, pentru cei mici vor veni cu dulciuri și alte surprize, așa cum este tradiția”, anunță edilul șef din Davidești.
Nașterea Domnului să vă găsească sănătoși, voioși și fericiți alături de cei dragi. Sărbători Fericite și un An Nou cu cât mai multe împliniri în plan personal și profesional!
La mulți ani!
Primăria și Consiliul Local Davidești
Primar, Alin Văduva
