68Impuls pozitiv pentru funcționarea administrației publice locale în urma rectificării bugetare de la finalul lunii iulie. Primăria Ștefan cel Mare a primit de la Guvern aproximativ 319.000 lei, bani repartizați de autoritățile locale pentru asigurarea plăților salariale, dar și pentru mici investiții.

”Din acești bani vom asigura fondul de salarii până la sfârșitul anului, plata hotărârilor judecătorești către cadrele didactice și restul cheltuielilor de funcționare (facturi restante, lemne pentru iarnă, energie electrică). Așteptăm să primim plafonul de salarizare, pentru a putea repartiza sumele de bani primite. Avem în vedere, de asemenea, împrejmuirea bazei sportive din localitate și finalizarea lucrărilor la podul de la Glavacioc. La modul general, suma venită pe rectificare este una bună, pentru că intrasem în deficit cu plata salariilor. Suntem mulțumiți de ceea ce ni s-a alocat”, ne-a declarat primarul Niculae Vidan.
Pregătirile pentru începerea noului an școlar au debutat în luna august cu igienizarea sălilor de clasă, reparații curente (clădiri și mobilier școlar) și zugrăveli în unitățile de învățământ. Noul an școlar se va deschide în comună cu o populație școlară de 230 elevi și preșcolari. Și în acest an, în cadrul Școlii cu clasele I-VIII Ștefan cel Mare va funcționa o clasă externă a Școlii Populare de Arte și Meserii din Pitești, cu specializare în dansuri și canto popular. De curând, micii artiști din această clasă externă au participat la festival de renume din Polonia, alături de formațiile de călușari din Hârsești și Stolnici. Elevii de la Ștefan cel Mare au evoluat în cadrul secțiunii de prezentare a tradițiilor și costumelor populare românești, fiind aplaudați la scenă deschisă. Clasa externă a Școlii Populare de Arte și Meserii de la Ștefan cel Mare a fost înființată anul trecut.