cateasca podConsiliul Județean a comunicat administrației locale din Căteasca, începerea lucrărilor pentru ”Execuție prag de fund și lucrări de stabilizare a malurilor, aferente podului amplasat pe DJ 703B, la km 85+328, în comuna Căteasca, județul Argeș”. Lucrările sunt programate să înceapă în prima zi a lunii iulie. După cum se știe, circulația pe acest pod a fost întreruptă din cauza eroziunilor provocate de apele Râului Argeș.
În cea de-a două lună de vară, autoritățile comunei Căteasca au în lucru mai multe proiecte de infrastructură. Este vorba despre amenajarea de alei prin GAL, asfaltare străzi locale în satul Coșeri și înființare rețea de canalizare în satele Cireșu, Siliștea și Gruiu. În cazul aleilor și al drumurilor, lucrările se apropie de finalizare, iar la canalizare constructorul a mobilizat mai multe echipe, pentru a susține un ritm cât mai bun de lucru. 
În altă ordine de idei, lucrările la Drumul Expres Craiova-Pitești au generat un trafic intens pe DJ 702G, fapt care a dus la denivelarea acestuia și crearea de gropi în satele Catanele și Recea. În acest sens, autoritățile locale au făcut achiziția unor lucrări de reparații pe DJ 702G, iar în curând va fi demarat procesul de reabilitare a drumului. 
În ceea ce privește restul proiectelor Primăriei Căteasca, acestea avansează cu pași concreți. ”A început implementarea proiectului ”Realizare parc fotovoltaic în comuna Căteasca pentru autoconsum”, derulat prin Ministerul Energiei. Totodată, facem demersuri pentru obținerea avizelor pentru proiectul ”Realizare sistem integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd în comuna Căteasca”. Platforma pentru colectarea gunoiului va fi amplasată în satul Siliștea. În plus, de curând au fost depuse documentele în vederea accesării de fonduri pentru proiectul ”HUB-ul digital al cetățeanului din comuna Căteasca, județul Argeș”, declară primarul Liviu Năstase.