buzoiestiBiserica ”Sf. Teodor Tiron” din satul Vlăduța, obiectiv declarat monument istoric, va fi reabilitată în acest an de autoritățile locale, cu sprijinul Ministerului Culturii. Proiectul privind restaurarea bisericii a obținut toate avizele de la instituțiile abilitate și în curând va fi finalizat.


Lucrările de renovare a lăcașului religios, zidit în anul 1823, vor începe în primăvară. Alte două proiecte cu finanțare europeană vor fi demarate anul acesta la nivelul comunei. Este vorba de amenajarea unor vestiare la baza sportivă din satul Șerboeni și racordarea acestora la utilități și asfaltarea a 6 km de drumuri comunale în satele Șerboeni și Vlăduța. Ambele proiecte vor fi derulate cu fonduri europene obținute prin măsurile de finanțare ale Grupului de Acțiune Locală. ”La baza sportivă de la Șerboeni vom începe lucrările în scurt timp pentru amenajarea vestiarelor. Întregul proiect trebuie finalizat până în luna septembrie. În ceea ce privește asfaltările, acestea vor fi făcute pe străzile unde se introduce acum canalizarea, investiție derulată pe baza unui proiect al SC Apă Canal Pitești. În toamnă vom demara aceste lucrări, deocamdată a fost făcut studiul de fezabilitate și se lucrează la proiectul tehnic pentru asfaltarea drumurilor comunale”, ne-a declarat primarul Ion Tănase.

Buget mult mai mic
Anul acesta, administrația locală va funcționa cu un buget la cota de avarie. Reducerea drastică a sumelor alocate de Guvern pentru echilibrarea bugetului local a condus la situația în care Primăria Buzoiești poate asigura cu greu cheltuielile de funcționare pentru anul în curs. ”Avem cu 17 miliarde de lei mai puțin față de anul trecut la bugetul local. Funcționăm la cota de avarie. Sper ca din vară lucrurile să se mai schimbe, să ni se aloce noi fonduri printr-o rectificare bugetară. Altfel, nu văd altă variantă cum am putea să ne desfășurăm activitatea, nu putem derula niciun proiect”, spune edilul din Buzoiești, Ion Tănase.