33Autoritățile comunei Domnești vor demara în această toamnă lucrările la sistemul de canalizare menajeră. ”Am încheiat licitația, suntem în perioada obținerii avizelor pentru demararea lucrărilor. Rețeaua de canalizare a comunei Domnești va avea o lungime de 11,6 km și va deservi circa 800 de gospodării.

Investiția este realizată cu fonduri locale și sprijin guvernamental”, ne-a declarat primarul Nicolae Smădu.
În ceea ce privește un alt proiect de anvergură al administrației publice locale, distribuția de apă, acesta este finalizat în proporție de 75%. De altfel, la momentul actual se lucrează la refacerea căilor de acces și a rutelor afectate de lucrările de introducere a sistemului de alimentare cu apă.
Tot în toamna acestui an, administrația comunei Domnești va da în folosință un nou obiectiv, de interes în special pentru tinerii din localitate. Este vorba de un teren multifuncțional de sport, investiție realizată cu fonduri proprii ale administrației locale.

Planuri pentru o grădiniță nouă
În altă ordine de idei, pregătirile pentru deschiderea noului an școlar sunt în plină desfășurare în unitățile de învățământ din comună. ”Școala generală și liceul își vor primi elevii în cele mai bune condiții, în noul an școlar. Pe viitor, ne dorim să investim și în construcția unei noi grădinițe în localitate. Cele două pe care le avem sunt foarte vechi, avem nevoie de o unitate nouă pentru învățământul preșcolar. Cel mai probabil, noua grădinița va fi construită lângă cea din centrul localității, există acolo un teren pentru care, în urmă cu ceva timp, am purtat discuții cu proprietarul. Urmează să reluăm discuțiile și să stabilim clar toate detaliile. Actualmente lucrăm la studiul de fezabilitate al noii grădinițe”, a precizat primarul Nicolae Smădu. La momentul actual, în cele două grădinițe din comună sunt înscriși aproximativ 80 de copii.