cosestiÎn perioada următoare administrația din Coșești va demara o serie de lucrări în mai multe unități de învățământ de pe raza comunei. Sunt vizate școala din Coșești și imobilele care adăpostesc școala și grădinița de la Jupânești. „La Școala Coșești vom realiza o extindere, respectiv două săli de clasă, pentru a elimina învățământul simultan. Suntem aproape gata cu documentația privind această investiție, deja se pregătește terenul și, cât de curând, vom demara lucrările propriu zise.

Alte două unități școlare - grădinița și școala de la Jupânești, dar și sediul administrativ al comunei, vor beneficia de finanțare europeană, prin PNRR, în vederea reabilitării termice a acestor imobile. Cu acest proiect suntem în faza licitației în vederea stabilirii constructorului. Lucrările vor consta în principal în anveloparea clădirilor, schimbarea tâmplăriei exterioare, montarea de panouri fotovoltaice.”, explică primarul Nicolae Pană.

În domeniul infrastructurii rutiere, pe mai multe străzi de pe raza comunei se realizează lucrări de modernizare. Este vorba de Valea Dealului, la Leicești (cătunul Corbu) și DC 232 Bugulani și Bugulani Deal+Vale, la Petrești.  
 
Piscinele de suprafață, un adevărat fenomen
În ciuda consumului ridicat în această perioadă de secetă, la Coșești apa menajeră nu a fost raționalizată. Au existat, totuși, mici probleme, din cauza folosirii apei din rețea pentru udatul grădinilor ori umplerea piscinelor de suprafață. „Au devenit un adevărat fenomen aceste piscine de suprafață, care au o capacitate între 5 și 10 mc. Mulți dintre cei care au așa ceva nu tratează apa după umplere, ci preferă să o schimbe tot mai des, pentru că este mai ieftin! De aici rezultă un consum mărit, scade debitul din pricina suprasolicitării pompelor, se golesc bazinele iar apa nu mai ajunge până în zonele marginale ale rețelei.”, spune edilul șef.