acor 1Și în acest an Asociația Comunelor din România - Filiala Argeș și Consiliul Județean Argeș au organizat acțiunea caritabilă „Ignatul la Golești”. Din inițiativă proprie, fără a implica în vreun fel bugetele locale, edilii comunelor argeșene care compun ACoR au „pus la bătaie” câte un porc care a fost tranșat și după metode tradiționale. Astfel, peste 1.560 kilograme de carne de porc au fost donate centrelor pentru copii și bătrâni aflate în structura DGASPC Argeș

Primarii și viceprimarii localităților Aninoasa, Lerești, Bălilești, Buzoești, Ungheni,  Recea, Popești, Râca, Bradu, Davidești, Mioveni, Cetățeni, Bogați, Budeasa, Rătești, Coșești, Stâlpeni, Micești, Boteni, Albota, Cuca, Priboieni, Leordeni, Călinești, Bascov, Berevoești s-au întrecut în respectarea tradiției de a tăia porcul și a prepara toate cele necesare, de Ignat.
acor 2“Mulțumesc ACoR Argeș și primarilor prezenți la acest eveniment devenit deja o tradiție. Se știe că principalul scop al evenimentului este unul caritabil. Astfel, și copiii și bătrânii din centrele DGASPC vor simți bucuria Sărbătorilor. În plus, păstrăm astfel și tradiția românească de Ignat” - Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.
„Nu putem decât să ne bucurăm că am reușit, și anul acesta, în prag de Sărbători, să aducem bucurie pe chipurile copiilor și bătrânilor aflați în centrele Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș. Mulțumim partenerului nostru, CJ Argeș și, bineînțeles, membrilor ACoR Argeș care au ținut să ia parte la această acțiune” - Ion Dumitru, președintele ACoR Argeș. 
 
În prag de mare sărbătoare creștină și de An Nou, Asociația Comunelor din România - Filiala Argeș, urează membrilor asociației, colaboratorilor, tuturor argeșenilor sărbători fericite, sănătate, putere de muncă, împliniri pe toate planurile!
Crăciun fericit! La mulți ani!
Președinte, Ion Dumitru