76Luna august aduce pentru locuitorii comunei Corbeni și, mai ales pentru turiștii aflați la munte în această perioadă, trei zile de sărbătoare, trei zile de tradiții autentice, muzică de calitate, concursuri și surprize. Toate se vor întâmpla în cadrul celei de –a V-a ediție a Festivalului ” Tradiții argeșene”, organizat de Asociația Culturală Acapella și Primăria Corbeni, ce va avea loc în zilele de 21, 22 și 23 august.
În afara concursului de folclor care este ”piatra de temelie” a evenimentului și la care de la an la an au participat din ce în ce mai mulți tineri din diferite zone ale țării, participanții se vor putea delecta cu faimoasele concursuri de tăiat lemne, de tuns oile, de găsit comori etc.
”Fără falsă modestie, cred că este unul dintre cele mai atrăgătoare festivaluri din județ, datorită diversității și autenticității programului. Nu ai timp să te plictisești, dimpotrivă. Spectaculozitatea unor probe precum tunsul oilor sau tragerea buștenilor fac deliciul publicului, iar  talentul concurenților de la concursul de folclor impresionează juriul și spectatorii. Sperăm într-o participare la fel de numeroasă ca în anii trecuții, adică peste 5.000 de vizitatori”, spune primarul Virgil Mateescu.
În afara concursului, pe scenă vor evolua, spre încântarea participanților, ansambluri folclorice din multe județe ale țării, toate aducând prin specificitatea interpretării și a costumelor,  prospețime, autentic, original.
Cei prezenți se pot delecta cu bucate tradiționale, cumpărate de la producători autentici, de la pastramă și cașcaval până la miere, sucuri de fructe de pădure, dulcețuri sau fructe uscate după metoda bunicii, toate purtând aroma specifică a muntelui, a Argeșului.