74La mijlocul lunii iulie, administrația din Cicănești a primit cu titlu de împrumut, de la Trezoreria statului, suma de 8,35 de milioane de lei noi. Banii au fost imediat direcționați prin hotărâre de Consiliu Local către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Molivișu”, gestionara amplului proiect de înființare a unei stațiuni de schi în nordul județului.
„Eu sunt unul dintre cei care cred în acest proiect important. Să avem şi noi o staţiune de nivel european în Argeş! După părerea mea, acum că avem şi aceşti bani, doar vremea ne mai poate încurca să nu terminăm la timp lucrările. Constructorul va putea lucra acum la capacitate maximă, căci există bani. Am speranţă că proiectul va fi dus la bun sfârşit”, a declarat primarul din Cicănești, Ion Ionescu.

Două investiții în derulare
La începutul lunii august, reabilitarea și modernizarea școlii din centrul localității, investiție realizată cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional va fi finalizată. În același timp, vor continua lucrările de extindere și reabilitare ale sediului Primăriei Cicănești. “Clădirea primăriei era foarte mică în raport cu necesitățile administrației. Birourile funcționarilor fiind supraaglomerate, lucrul cu publicul se desfășura foarte anevoios. Investiția este realizată din fonduri proprii.”, spune primarul Ion Ionescu.
Noile măsuri din cadrul PNDR au atras atenția și conducerii Primăriei Cicănești. Edilul șef spune că, cel mai probabil, se va orienta pentru atragerea de fonduri în vederea extinderii sistemului de canalizare din localitate. “Ar fi vorba de satele Urechești și Mioarele. De asemenea, vom încerca să atragem finanțare pentru asfaltarea unui drum forestier, obiectiv pentru care există deja întocmită documentația.”, punctează edilul șef din Cicănești.