65Cu bani de la bugetul local, administrația locală din comuna Corbi a realizat un proiect pentru introducerea rețelei de apă și în satul Poenărei. Este vorba de 3 km de conductă (deja introdusă), ce va deservi cele peste 150 de gospodării din satul amintit.

”Sursa de apă va fi aceeași a sistemului principal, la care am finalizat aducțiunea și distribuția în anumite zone. Deja am făcut probe pentru satul Corbi și, în maxim două săptămâni, se vor face probe de presiune pentru Corbșori și Stănești. În momentul în care va curge apă prin sistem pentru cele trei sate - Corbi, Corbșori și Stănești - va fi apă și la Poenărei. Singura problemă este că depindem de gradul de implementare al proiectelor din Domnești și Pietroșani, proiectul fiind unul comun, după cum se știe.”, ne-a declarat viceprimarul localității, Dan Aldea.

64