valea iasului lat bunCu 9 proiecte de investiții ce vor fi demarate  anul acesta din surse europene, guvernamentale și locale, Primăria Valea Iașului se află în topul administrațiilor locale argeșene în ceea ce privește atragerea de fonduri pentru dezvoltare. ”Săptămâna trecută am semnat contractul de finanțare pe Componenta Transport Verde din cadrul PNRR - înființarea de piste de biciclete, pe o lungime de 3,4 km, de o parte și de cealaltă a DN 7C. A doua investiție, tot pe această componentă, presupune achiziționarea a două stații de încărcare pentru automobilele electrice. De asemenea, urmează să semnăm contractul de finanțare privind eficientizarea energetică a clădirii Primăriei, tot în cadrul PNRR.”, declară primarul Cristian Enescu.

Din fonduri guvernamentale, prin Programul „Anghel Saligny”, în comună se va moderniza infrastructura rutieră, prin asfaltarea a 3 km de drumuri de interes local, în satele Mustățești și Ungureni. ”Avem deja licitația adjudecată, cu clauză suspensivă, astfel încât, imediat ce vom semna contractul, vom putea da ordinul de începere a lucrărilor. La  cel de-al doilea proiect finanțat prin „Anghel Saligny” - introducerea de rețelei de gaze naturale, avem studiul de fezabilitate întocmit și, după semnarea contractului, vom demara licitația.”, afirmă edilul șef.

Centru medical în comună
Vești foarte bune și de la Compania Națională de Investiții. Două dintre solicitările de finanțare depuse de conducerea Primăriei Valea Iașului se vor concretiza. ”Avem două proiecte pe CNI - înființarea unui centru medical și amenajarea unui teren multifuncțional de sport. Centrul medical va fi o construcție parter plus etaj, cu 12 cabinete, de la medic de familie, computer tomograf și până la stomatologie, cetățenii putând beneficia de investigații complexe. Terenul de sport multifuncțional – pretabil, așa cum îi spune și numele, pentru mai multe sporturi - fotbal, handbal, tenis, va avea vestiare, toalete moderne și nocturnă”, detaliază șeful executivului din Valea Iașului.
Nu în ultimul rând, din surse proprii și cu sprijinul financiar al Consiliul Județean, administrația locală va realiza extinderi ale rețelei de apă potabilă pe o lungime de cel puțin 2 km în satele Valea Iașului, Ungureni, Bărbălătești, realizându-se, concomitent, și un puț forat pentru asigurarea unui debit optim; vor fi, de asemenea, extinderi ale rețelei de canalizare pe o lungime de aproximativ 1,5 km în Cearșor, strada Vlad Țepeș și Nucet.
Iluminatul public stradal va fi modernizat cu fonduri de la Administrația Fondului de Mediu și tot prin această structură au fost atrase sumele necesare pentru încă două stații de încărcare electrică, în satul Mustățești și în zona centru vechi.