stalpeni primar 3Conducerea Primăriei Stolnici se află în așteptarea publicării listei cu proiectele eligibile în cadrul Programului de asigurare a eficienței energetice la clădirile publice derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Au fost depuse trei solicitări de finanțare în cadrul programului pentru implementarea unor astfel de proiecte la școala și grădinița din localitate, precum și la sediul primăriei.

Totodată, administrația comunei Stolnici încearcă să acceseze finanțare și prin PNRR, pentru înființarea unor stații de încărcare vehicule electrice și achiziționarea de microbuze electrice. Nu în ultimul rând, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” au fost depuse solicitări de finanțare a unor proiecte ce vizează modernizarea drumurilor și realizarea rețelei de gaze naturale.
În această perioadă se fac eforturi pentru reluarea lucrărilor la dispensarul medical din centrul comunei. ”Săptămâna aceasta voi avea o întâlnire cu constructorul lucrării. Se va face o evaluare a ceea ce s-a realizat până acum din proiect și avem promisiunea că investiția va fi dusă la bun sfârșit”, declară primarul Sevastian Pupăză Roșu. Dispensarul medical din comună reprezintă o investiție derulată prin PNDL. Acesta include cabinete de medicină de familie, o sală de tratamente, grupuri sanitare pentru medici și pacienți și va fi dotat cu aparatura necesară actului medical.