107Subvențiile agricole acordate prin APIA vor ajunge anul acesta la un număr de 180 de solicitanți din comună. De altfel, Râca se numără printre puținele localități din județ în care procesul de întocmire a dosarelor pentru APIA a mers ca la carte, agricultorii fiind sprijiniți de autoritățile locale.
”S-au lămurit problemele privind documentele necesare la întocmirea dosarelor, oamenii au înțeles de ce au nevoie, au făcut actele, iar noi i-am sprijinit prin consultanță și transport la centrul APIA Costești. Până la momentul actual au fost întocmite și depuse 140 din cele 180 de dosare pentru subvenții agricole. Avem solicitări atât pentru subvențiile pe suprafață, culturi cât și pentru creșterea animalelor. În luna iunie vom finaliza procedurile pentru subvențiile APIA, toți solicitanții vor avea dosarele depuse”, ne-a declarat primarul Georgel Burcea.
În altă ordine de idei, pe 21 mai, în localitate a fost serbată Ziua Eroilor. Cu acest prilej, elevii de la Școala cu clasele I-VIII Râca au interpretat poezii și cântece patriotice, iar autoritățile locale au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor din comună. De asemenea, a fost oficiată o slujbă religioasă pentru pomenirea eroilor căzuți în luptă.

Fonduri necesare pentru centrul multifuncțional
Pe parcursul lunii mai, cu ajutorul buldoexcavatorului din dotarea Primăriei, au fost amenajate șanțuri în mai multe zone din localitate, în special în punctele unde există riscul producerii de inundații. Se lucrează în continuare și la centrul multifuncțional din localitate, clădire care va găzdui mai multe servicii publice. Pentru a putea continua lucrările de amenajare a centrului multifuncțional, administrația publică a comunei Râca va depune o solicitare la Consiliul Județean pentru alocarea de fonduri bugetare. Autoritățile locale speră că banii vor fi alocați la rectificarea bugetară anunțată de Guvern pentru luna iunie.