hartiesti scoala lucieni 3Voința este cea mai importantă pârghie în a determina comportamente. ”Dacă vrei, poți!”. Vorba bătrânească, devenită zicală tocmai prin validarea prin nenumărate exemple a veridicității, a fost demonstrată și de administrația din Hârtiești. Cu doar 25.000 de lei, școala de la Lucieni a fost dotată cu centrală nouă, a fost construită o cameră a centralei, montat boiler pentru apă caldă, instalație termică cu țeavă de cupru. Toate cele cinci încăperi ale școlii, inclusiv toaletele, au calorifere noi, iar elevii pot învăța în condiții normale.

”Acest lucru a fost posibil datorită implicării consilierilor locali, care au muncit fizic, ca voluntari, asigurând mâna de lucru, și datorită faptului că am căutat îndelung cele mai bune prețuri la toate materialele, fără a face rabat de la calitate. Le mulțumesc extrem de mult colegilor mei pentru participare și cred că putem fi mândri de ceea ce am realizat cu atât de puțini bani. De altfel, avem și profesori de vocație, cum este directoarea școlii, care a organizat o mică bibliotecă cu volume aduse din colecțiile proprii și care, an de an, este alături de noi”, a declarat primarul Cosmin Ștefan.