84La sfârşitul lunii mai, copiii Ansamblului „Hora” din comuna Albeştii de Argeş participă la Ankara (Turcia), la un festival folcloric internaţional. Conducerea administraţiei locale speră ca şi de data aceasta formaţia argeşeană să fie apreciată şi să se întoarcă acasă cu premii.


„De fiecare dată de câte ori am participat la vreun festival pe plan naţional sau internaţional am făcut o figură frumoasă şi am fost lăudaţi. Copiii din acest ansamblu de dansuri sunt foarte talentaţi şi muncesc mult, aşa că merită susţinerea noastră ori de câte ori au nevoie. Ei duc în lume o părticică din tradiţiile şi din sufletul nostru, arătând străinilor că românii sunt un popor cu o istorie bogată, cu tradiţii unice în lume, un popor care îşi are locul lui de cinste printre europeni”, spune primarul Vasile Sava.

Parcul fotovoltaic, aproape gata
Până în data de 15 iunie, parcul cu panouri fotovoltaice de la Albeştii de Argeş, parte a proiectului „Optimizarea producerii energiei electrice”, va fi gata. „Se montează panourile pe toată suprafaţa de 10 ha prevăzută, din zona Ungureni. Imediat cum va fi funcţional, va începe producerea de energie proprie, centrala având o capacitate de 5 megawaţi. Este o investiţie privată extrem de importantă pentru comunitate, iar beneficiile se vor vedea atât pe termen scurt, cât mai ales pe termen lung”, spune edilul şef.
Cât de curând, locuitorii satului Dumireşti vor avea apă curentă. Investiţia este practic finalizată, urmând doar racordarea sistemului de alimentare cu apă la reţeaua electrică. „Va mai dura doar până vom obţine aprobările, pentru că, de obicei, documentaţia şi avizele necesare necesită timp. Ulterior, vor începe branşările şi cetăţenii se vor putea bucura de această utilitate” a mai spus primarul Vasile Sava.