76În luna aprilie s-a dat startul campaniei pentru obținerea adeverințelor necesare în vederea acordării subvențiilor agricole. Până la momentul actual, aproximativ 90 de cetățeni ai comunei Căteasca au solicitat astfel de adeverințe la Primărie. Solicitanții beneficiază de sprijinul funcționarilor administrației publice locale în completarea și întocmirea dosarelor pentru APIA.  
”Eliberarea acestor adeverințe presupune întocmirea și verificarea foarte atentă a documentelor de proprietate, a contractelor de arendă, iar pentru acest lucru am hotărât ca majoritatea angajaților primăriei să contribuie la elaborarea documentaelor pentru APIA. În acest fel, în momentul când un cetățean solicită eliberarea adverinței pentru subvenția agricolă, angajații administrației publice se mobilizează pentru a ușura procedura de obținere a documentelor necesare”, ne-a declarat primarul Liviu Năstase.

Bani de la Guvern pentru finalizarea școlii
Cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, prin Planul Național de Dezvoltare Locală - OG 28/2013, Primăria Căteasca a obținut finanțarea pentru finalizarea proiectului de amenajare a școlii din satul Recea, unitate care va include și o grădiniță și un centru de tip after-school. Construcția noului imobil a început în luna septembrie a anului precedent, finanțarea fiind asigurată din bugetul local. În luna martie, autoritățile din Căteasca au obținut finanțare guvernamentală pentru finalizarea obiectivului de investiție.
Pe de altă parte, în această perioadă, pe teritoriul comunei se desfășoară  lucrări de decolmatare a sanțurilor de scurgere și se amenajează rigole stradale. Un obiectiv primordial al Primăriei Căteasca rămâne mărirea intravilanului comunei cu aproximativ 170 ha, prin modificarea PUG-ului, un aspect destul de benefic pentru cetățenii comunei.