64Obiectivul de investiţii privind introducerea sistemului de canalizare în comuna Moşoaia a început în forţă. Lucrările se desfăşoară concomitent pe patru străzi, şi anume Hinţeşti - linia principală, Mustăţari, Olteni şi strada Dealului.
„Până în acest moment avem deja 700 de m de conductă introduşi, urmând ca până la finele anului să fie gata 7 km de reţea. Proiectul în sine va fi finalizat în 2016, când sperăm că jumătate din comună va avea canalizarea la poartă. Staţia de epurare este una comună cu localitatea Albota, fiind o staţie ultra-performantă, capabilă să  proceseze apa menajeră de la toţi beneficiarii. În acelaşi timp, la Hinţeşti reabilităm şi sistemul de alimentare cu apă, în sensul înlocuirii conductei de oţel, veche, cu una de pexal.”, declară primarul Florea Ene.
În luna mai vor reîncepe şi lucrările la construirea noii şcoli, dar şi modernizarea unui tronson pe strada Gazului. „Vom asfalta în jur de 1 km, în zona restaurantului Magic, pentru confortul localnicilor, care nu sunt puţini în această parte a comunei. Investiţia este în procedură de licitaţie şi imediat cum vom avea câştigătorul, ne putem apuca de lucru”, a mai spus edilul şef din Moşoaia.