babanaÎn condițiile în care alocările bugetare din partea Ministerului de Finanțe sunt, anul acesta, cu 190.000 de lei mai mici față de anul trecut, bugetul comunei Băbana nu va contabiliza anul acesta prea multe investiții. Totuși, grație unui excedent bugetar rezultat de anul trecut – 120.000 de lei, administrația și-a trecut în plan câteva obiective, exclusiv finanțate de la bugetul local.

„În primul rând avem de achitat partea noastră de co-finanțare la două proiecte derulate prin PNDL, proiecte de altfel finalizate: „Modernizare DC 165 Sămara-Băjenești DC 177A Manolești ” - 26.384 lei și „Modernizare drumuri comunale în comuna Băbana, asfaltare DC 177B Piscul Radului-Măneasa” - 13.688 lei. Alți bani vor merge către proiectul de introducere a canalizării, tot cu titlu de co-finanțare, proiect aflat aproape de final. Apoi, 150.000 de lei vor fi alocați pentru plata indemnizațiilor de handicap. În aceste condiții, anul acesta vom aloca 18.000 de lei pentru reabilitarea iluminatului public, respectiv achiziționarea a 100 de lămpi stradale cu led și a 1.000 de metri liniari de conductori de cupru. De asemenea, am prevăzut peste 190.000 de lei pentru demararea de extinderi la rețeaua de canalizare și realizarea racordurilor individuale și 100.000 de lei pentru îndepărtarea efectelor alunecării de teren de la Bâcani. Vom mai investi ceva bani în achiziționarea de camere de supraveghere video, internet stradal și reparația unor drumuri. De asemenea, avem depuse la ministerele de resort solicitări de finanțare a unor proiecte ce prevăd reabilitarea de drumuri, introducerea alimentării cu gaze, extinderea rețelei de canalizare și realizarea racordurilor individuale”, detaliază primarul Bebe Ivan.
Edilul din Băbana mai spune că a solicitat Consiliului Județean Argeș alocarea sumei de 300.000 de lei pentru înlocuirea conductei de aducțiune a apei de la stația Trivale, pe o lungime de 3,3 km. Conducta, realizată în 1952, alimentează 1/3 din Băbana, respectiv zonele înalte, unde nu se pot face puțuri de foraj. „Tot timpul se înregistrează avarii pe această conductă, datorită vechimii. Costurile investiției se ridică undeva la 400.000 de lei. Noi nu putem aloca de la buget mai mult de 100.000 de mii de lei, așa că sperăm ca CJ Argeș să aibă în vedere acest obiectiv”, mai spune Bebe Ivan.