61La sfârșitul lunii aprilie, administrația comunei Recea a semnat contractul de atribuire a lucrărilor de asfaltare pe DC 122A (Deagu de Jos-Goleasca). Firma câștigătoare va începe lucrările în cursul lunii mai, proiectul beneficiind de finanțare guvernamentală pe OG 28. Se va turna asfalt pe circa 5,2 km de drum comunal, valoarea totală a investiției fiind de aproape 32 de miliarde de lei. Pe de altă parte, alte două drumuri județene care trec prin localitate sunt în această perioadă în curs de reabilitare prin pietruire.

”Am finalizat lucrările de refacere a două poduri din comună, unul pe strada Vălenilor și altul pe strada Morii. Căile de acces au fost refăcute de la zero, cu beton și armătură, având acum o structură solidă și durabilă. Un pod a costat 1,2 miliarde lei, iar celălalt 600 de milioane de lei. Ambele au fost realizate cu fonduri din bugetul propriu al Primăriei Recea”, precizează primarul Marin Pană. De la începutul lunii aprilie și până la mijlocul lunii iunie, funcționarii administrației publice locale sunt implicați în procesul de completare și întocmire a dosarelor pentru obținerea subvențiilor acordate prin APIA. Dacă anul trecut s-au înregistrat în jur de 250 de solicitări pentru subvenții agricole, anul acesta, spun autoritățile locale, numărul beneficiarilor va fi sensibil mai mic din cauza schimbării criteriilor de acordare. Categoriile de solicitanți ai subvențiilor acordate prin APIA includ atât persoane fizice cât și societăți care se ocupă de lucrarea terenurilor agricole în arendă.