lerestiPrimăria Comunei Lerești a implementat serviciul pentru plata online a taxelor și impozitelor prin internet, într-un mediu total securizat. Programul este deja funcțional și chiar s-au făcut plăți. Acest lucru este posibil în urma parteneriatului pe care Consiliul Județean Argeș și ARA Software Group îl au cu Primăria Lerești. Este a treia localitate din județul Argeș care, în acest an, implementează acest sistem de plată, după comunele Bradu și Mărăcineni.  ”De mult ne doream implementarea acestui serviciu care este exclusiv în beneficiul localnicilor. Sunt foarte mulți tineri, dar și cei care nu locuiesc pe teritoriul localității, care preferă acest sistem de plată, fiind mult mai rapid. Aceasta este calea spre modernitate”, a declarat primarul Marian Toader.

Comuna este în topul celor din județ și printre localitățile unde au loc frecvent acțiuni de igienizare ale domeniului public, mai ales pe văile râurilor. ”Din păcate, ne confruntăm mai ales cu lipsa de educație din partea celor ce tranzitează localitatea, care pur și simplu opresc mașinile și aruncă saci de gunoi. Noi am încercat de mult timp să sensibilizăm comunitatea, și cred că în mare măsură am reușit, despre cât de important este mediul și ce eforturi trebuie să facem pentru ca tinerii noștri, generațiile viitoare, să nu aibă de suferit. Încă este dificil procesul de colectare selectivă a gunoiului menajer, dar cred că suntem pe calea cea bună. Pe de altă parte, aceste acțiuni constante de ecologizare cred că sunt importante și ca rol educativ pentru cei mici.”, explică primarul comunei Lerești.
Din punct de vedere al investițiilor ce se vor realiza în acest an în localitate, conducerea administrației locale așteaptă finalizarea bugetului la nivel național. Între timp, se lucrează intens la proiectul pentru înființarea unei piețe la Lerești, obiectiv pe care șeful executivului speră să-l poată demara în maxim o lună.

Fie ca veselia, frumusețea și spiritul acestei zile să vă însoțească pretutindeni! La mulți ani tuturor femeilor, împliniri și multă iubire din partea familiilor!
Primăria și Consiliul Local Lerești
Primar, Marian Toader