leresti2020 s-a încheiat pentru conducerea Primăriei Lerești cu încă un proiect finalizat. Este vorba de introducerea canalizării prin PNDL 2 pe străzile Răceni, Valea Foii, Strada Roman, Ulița Redea, în luna decembrie a anului trecut realizându-se recepția finală a lucrărilor. ”Modernizarea infrastructurii de utilități va continua în localitate. Avem studii de fezabilitate pentru rețea de apă și canalizare în satul Pojorâta și pentru extinderea sistemului de canalizare în Lerești, pe străzile Podeni, Țarină - lateral și Mărului. Am extins rețeaua de gaze pe străzile Țarină 1 și 2, Răceni, Ulița Șerb, Cojocaru, Valea Foii și Mărului, Târpăcea, iar în decembrie am depus documentația pentru străzile Șotcan și Poduri, iar pentru satul Pojorâta s-a depus solicitare pentru a obține licență de la Distrigaz.”, a declarat primarul Marian Toader.

Conform spuselor edilului șef, s-a finalizat Planul de Urbanism General și s-a depus la Compania Națională de Investiții solicitare de finanțare pentru modernizarea prin asfaltare a mai multe tronsoane din localitate, însumând 5 km.

Piață pe 600 mp
Anul acesta va fi demarată o investiție mult așteptată nu doar de localnici, ci de comunitatea întregii zone, și anume amenajarea unei piețe. ”Va avea o suprafață de 600 mp, cu sectoare pentru carne, pește, lactate, hale pentru legume și fructe, spații administrative. Evident, vom racorda piața la utilități: apă, canalizare și gaze, creând condiții ultramoderne pentru comercianți și cumpărători. Intenționăm să promovăm astfel și micii întreprinzători și produsele tradiționale, care deja sunt apreciate de toată lumea, iar piața de la Lerești să devină un brand. Investiția se ridică la 1,7 milioane de lei.”, spune șeful executivului.