52Noile proceduri de acordare a subvențiilor agricole dau serioase bătăi de cap fermierilor din localitate. Modificările impuse de APIA sunt foarte aspre, iar mulți dintre solicitanți nu se mai încadrează să primească subvenții. Situația îi afectează şi pe angajaţii primăriei, care au mult mai multe acte de întocmit, dar și o responsabilitate mai mare.


”Se cere la suprafeţele de teren proprietatea. Sunt foarte mulţi fermieri care nu şi-au făcut încă actele de succesiune. Și pentru angajații Primăriei este mult mai greu decât anul trecut, datorită faptului că trebuie să corespundă exact suprafeţele din registru, cu adeverinţele. Acum se cer certificate de moştenitor, până anul trecut oamenii depuneau doar declaraţii notariale de moştenitor. În localitatea noastră, 90% dintre solicitanți nu au acte de proprietate, statul ar trebui să reglementeze cumva problema aceasta. În orice caz, cred că jumătate dintre beneficiarii de subvenții agricole vor renunța la aceste ajutoare din cauza birocrației”, ne-a declarat primarul Ion Neacșu.

Licitație pentru DC 137
În ceea ce privește lucrările derulate în această perioadă, autoritățile comunei Bârla se ocupă de amenajarea noii locații a târgului săptămânal, proiect finanțat cu fonduri europene. După turnarea fundațiilor, în luna aprilie a început montarea halei care va găzdui spațiile comerciale. De altfel, târgul local funcționează și pe perioada lucrărilor, în incinta terenului de sport al localității. Sunt vești bune legat de asfaltarea DC 137 Malu-Bârla, lucrare ce urmează a fi realizată cu fonduri pe OG 28/2013. Aflat în faza de licitație a lucrărilor, drumul va intra într-un amplu proces de modernizare prin asfaltare, autoritățile guvernamentale alocând prima tranșă de bani pentru proiect. Din cauza specificului zonei și a multiplelor subtraversări necesare în proiect, lucrările de modernizare a drumului comunal vor fi încheiate anul viitor.