46În comuna Tigveni continuă lucrările la alimentarea cu apă din Tigveni –Bălileşti şi, deopotrivă, la extinderea reţelei din Bârseşti-Bălteni-Blaj. În afara acestor două importante obiective aflate în derulare, a început reconstrucţia Căminului Cultural din centrul localităţii. “Cât de curând vom finaliza şi proiectul cu fonduri europene de dotare a Căminului Cultural Bârseşti, proiect derulat prin GAL, similar celui încheiat prin care am dotat Căminul Cultural Tigveni. Dotarea Căminului Cultural Bârseşti cuprinde mobilier nou, aparatură audio şi video, retroproiector, televizor, cortină etc şi are o valoare de 27 de mii de euro.”, afirmă primarul Dumitru Slătineanu.
Cu fastul şi respectul cuvenit, va fi sărbătorită la Tigveni „Ziua Eroilor”, de Înălţarea Domnului, la fel ca şi în anii trecuţi. “Este deja o tradiţie să ţinem o slujbă la monumentele ridicate în cinstea celor care şi-au dat viaţa în luptele pentru apărarea teritoriilor româneşti. Comemorarea va avea ca invitaţi speciali, veteranii de război din localitate, iar copiii vor susţine un mic program artistic. Vom împărţi pachete, pentru sufletele celor duşi dintre noi, cum spune tradiţia şi vom cinsti amintirea bravilor noştri combatanţi”, a mai spus şeful executivului din Tigveni.