cosestiVești bune pentru toți iubitorii sportului din comună! Administrația locală a obținut finanțare pentru realizarea unui teren de sport cu nocturnă. Investiția se află în faza obținerii avizelor și a celorlalte documente impuse de lege, urmând a se concretiza în trimestrul al treilea al acestui an.

„Avem în plan realizarea unui teren de sport cu gazon sintetic, în satul Coșești. Terenul va avea dimensiuni standard, se pot practica mai multe discipline sportive și va beneficia de nocturnă. Suntem în faza obținerii avizelor necesare demarării investiției. Banii i-am primit de la Consiliul Județean Argeș. Nu doar elevii, ci toți iubitorii sportului din comună vor avea acces la acest teren, care va fi situat într-o locație foarte bună, relativ retrasă, în Poiana Târgului.
Pentru că activitatea școlară s-a încheiat, am demarat o serie de lucrări de reamenajare și reparații în unitățile de învățământ de pe raza comunei, astfel încât elevii să beneficieze de condiții optime de studiu în noul an. În paralel, desfășurăm o serie de lucrări curente, cum ar fi decolmatarea podețelor, a șanțurilor și rigolelor, pentru că vedeți și dumneavoastră cât de capricioasă a fost vremea în această perioadă. De altfel, ne-am pregătit și cu saci de nisip, pentru a putea interveni în cazuri de situații de urgență generate de eventuale precipitații abundente”, spune primarul Nicolae Pană.