buzoestiSumele alocate pentru dezvoltare în 2020 de Consiliul Județean sunt destul de mici în cazul administrației comunei Buzoești, fapt ce face ca și investițiile de anul acesta să aibă de suferit. Cu toate acestea, primarul Ion Tănase nu renunță la proiectele pe care și le-a propus, acestea urmând să fie implementate cu fonduri din bugetul local. „Trebuie specificat clar că nu vor fi probleme cu cheltuielile de funcționare. Toate drepturile salariale vor fi plătite, inclusiv cele ale asistenților personali ai persoanelor cu handicap, precum și indemnizațiile acestora. Vom asigura plata utilităților și tot ceea ce ține de funcționare. La capitolul „Dezvoltare”, în afara bugetului propriu, de la Consiliul Județean am primit doar 200.000 de lei, pentru realizarea branșamentelor la rețeaua de apă în satele Buzoești și Curteanca. Din primăvară începem branșarea gospodăriilor la rețea”, afirmă primarul Ion Tănase.

Asfalt la Ionești și Redea
După realizarea proiectului de modernizare a 6 km de drumuri locale în 2019, conducerea Primăriei Buzoești va continua anul acesta procesul de modernizare a infrastructurii de drumuri din localitate. În scurt timp autoritățile locale vor demara, din fonduri proprii, lucrări de asfaltare pe alți 6 km de drumuri locale în satele Ionești și Redea. De asemenea, în perioada următoare vor fi reluate lucrările de modernizare a rețelei de iluminat public din localitate. Se va lucra pe tronsoane, în toate satele comunei. Important de menționat este și faptul că anul acesta va începe modernizarea DJ 504 Limita Jud. Teleorman – Popești – Izvoru – Recea – Cornățel – Vulpești (DN 65A), investiție realizată de Consiliul Județean cu fonduri europene. Nu în ultimul rând, în satul Șerboieni va începe anul acesta construcția unei baze sportive, cu fonduri europene. Baza va avea vestiare, grupuri sanitare, tribune și va fi racordată la utilități.

Când primul ghiocel zâmbește soarelui, când verdele sărută orizontul, omagiem FEMEIA- minune a creației divine. Tuturor femeilor, o primăvară plină de bucurii!
Primăria și Consiliul Local Buzoești
Primar, Ion Tănase