boteni primarie 2Cele mai importante proiecte de viitor ale administrației din Boteni sunt modernizarea drumurilor din localitate și introducerea rețelei de gaze în comună. Pentru realizarea acestor obiective administrația din Boteni a depus două proiecte prin care solicită finanțare de la Guvern.
”Am depus spre finanțare o documentație pentru asfaltarea a 10,5 km din localitate – drumuri de interes local, în toate satele, și un proiect pentru sistemul de alimentare cu gaze. În momentul în care vom avea drumuri asfaltate și gaze, putem considera că suntem o comună într-adevăr modernă. Facem, așadar, toate demersurile pentru a atrage fonduri pentru aceste investiții. Sunt proiecte de anvergură, foarte complexe, pe care nu avem cum să le facem fără sprijin financiar”, declară Vasile Leau, primarul din Boteni.

Ca lucrări efective, în momentul de față în localitate se construiesc cele două poduri pentru care s-a obținut finanțare prin PNDL: în Valea Bolatului și Valea Bâzului. Nici modernizarea DC 38 nu a fost uitată. ”Am solicitat și am primit 2 miliarde de lei vechi de la Consiliul Județean pentru continuarea lucrărilor. Vom avansa prin urmare și cu acest obiectiv”, a mai afirmat edilul din Boteni.
Tot în acest an se va lucra la amenajarea centrului civic al comunei. În fața primăriei a fost amenajat un mic părculeț și se va continua cu realizarea de trotuare, atât din considerent estetic, dar mai ales pentru siguranța cetățenilor. Totodată, e avută în vedere și modernizarea iluminatului public.