61În luna mai vor începe și lucrările de reabilitare și modernizare a Căminului Cultural Vulturești, proiect finanțat de Compania Națională de Investiții. În paralel, continuă lucrările de reabilitare a școlilor din Vulturești și Bârzești.


În urma desfășurării licitației, pe data de 30 aprilie va fi desemnat câștigătorul lucrărilor de modernizare a Căminului Cultural din Vulturești.  În privința lucrărilor la școlile din satele Vulturești și Bârzești, proiecte realizate cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional (POR), investițiile sunt realizate în proporție de peste 60%, și vor fi terminate până la sfârșitul lunii mai, conform autorităților locale. În procedură de licitație se află și lucrările de refacere a podului de la Bârzești pe DJ 739, acestea urmând să înceapă undeva în luna iulie a acestui an.

Luna curățeniei de primăvară
În martie, Primăria Vulturești a demarat curățenia de primăvară la nivelul localității. Planul autorităților este ca fiecare zonă din comună să arate impecabil în preajma sărbătorilor pascale. ”Facem curățenie generală, dar vreau să atenționez cetățenii că este pentru ultima dată când vom proceda așa. De anul viitor, fiecare cetățean va trebui să se ocupe de curățenia spațiilor din jurul proprietății deținute, să contribuie la înfrumusețarea localității. Vrem să dăm un exemplu de bunăvoință anul acesta, sperăm ca locuitorii comunei să-l perceapă ca atare. Am închiriat o mașină de la Servicii Edilitare Mioveni și cu buldoexcavatorul propriu, reușim să facem curățenia de primăvară. Reabilităm și două fântâni, cea de la Albulești și cea de la Biserica de Jos, apa este potabilă în toată comuna, poate fi consumată fără probleme. Până la Paște, vreau ca întreaga localitate să arate impecabil”, ne-a declarat primarul Liviu Poșircă.


”Nu mă consider incompatibil”
În ceea ce privește dosarul de incompatibilitate în care este implicat, primarul Liviu Poșircă a ținut să precizeze următoarele: ”Nu mă consider incompatibil sub nicio formă, doar pentru cei de la ANI, pe care DNA-ul i-a luat cu zornăit de cătușe, sunt incompatibil. Pentru mine, importanți sunt cetățenii comunei Vulturești și ceea ce pot face pentru ei, nu ceea ce consideră cei de la ANI”, a declarat edilul din Vulturești.  

În noaptea Învierii, când clopotele bat, cu lumânări aprinse, cu sufletul curat, să spunem împreună…HRISTOS A ÎNVIAT!
Primăria și Consiliul Local Vulturești
Primar, Liviu Poșircă