44“Leoni”, unul dintre cei mai cunoscuți producători de cablaje din județ, a organizat în luna martie o sesiune de selecție de personal la nivelul comunei Săpata. Autoritățile locale au pus la dispoziția firmei un spațiu pentru desfășurarea activității, peste 20 de persoane din localitate depunându-și CV-urile și susținând probe de lucru în vederea angajării.


”Este pentru prima dată când o firmă vine să caute angajați la noi în comună. Au existat mai multe persoane din localitate care și-au depus CV-urile la producătorul de cablaje și astfel au hotărât să vină aici pentru procesul de selecție. Sper să-și găsească de lucru cât mai mulți cetățeni, este o bună oportunitate pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă”, ne-a declarat primarul Laurențiu Micu.

Proiect tehnic pentru apă
În luna martie, autoritățile locale au demarat acțiunile de salubrizare a localității, dând startul campaniei de curățenie de primăvară. În aceste acțiuni sunt antrenați angajați ai administrației locale, beneficiarii de ajutor social, dar și cetățenii care vor să contribuie la înfrumusețarea comunei. Acțiunile vizează ecologizarea cursurilor de apă, desfundarea șanțurilor și a podețelor și strângerea deșeurilor aruncate la voia întâmplării.
În ceea ce privește lucrările, după alimentarea cu apă a satelor Lipia și Găinușa de anul trecut, anul acesta, autoritățile din Săpata vor să introducă apa și în satele Turcești și Bănărești. În această perioadă se află în curs de realizare un proiect tehnic al lucrărilor de alimentare cu apă, documentație pentru care au fost prevăzuți bani în bugetul local. Cel mai probabil, noua stație de apă va fi amplasată în zona fostului CAP din localitate.
Pe de altă parte, autoritățile locale așteaptă avizul APDRP Târgoviște pentru organizarea licitației de achiziție a unei autoutilitare pentru lucrări publice. Proiectul a primit finanțare în cadrul Grupului de Acțiune Locală, însă a trecut printr-o modificare a caietului de sarcini cauzată de schimbarea tipului de utilaj ce se dorea a fi achiziționat.

Bucuria Învierii să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, a speranţei, a bucuriei, cu bunătate şi căldura în suflete.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Primăria și Consiliul Local Săpata
Primar, Laurențiu Micu