37În localitatea Albeștii de Argeș se fac extinderi ale rețelei de apă în satele Albești Pământeni și Albești Ungureni, pe mai multe ulițe, însumând 2,6 km.
”Proiectul se derulează cu fonduri guvernamentale (OG 28) și presupune două stații de pompare, deoarece relieful nu permite curgerea apei prin cădere. De această extindere vor beneficia 80 de gospodari din zonă.”, explică primarul Vasile Sava.
În același timp, alimentarea cu apă din satul Dumirești a fost finalizată, găsindu-se apă cu presiune, la 100 metri adâncime. ”Mai avem doar de racordat rețeaua la energia electrică, astfel încât, în maxim două luni, cetățenii să poată începe branșarea la sistem”, spune edilul șef.
În cadrul proiectului de anvergură “Eficientizarea consumului de energie electrică”, s-a început montarea lămpilor pe străzile laterale ale comunei, urmând să se treacă la realizarea celorlalte obiective cuprinse în documentație: construirea unui mini-abator, a unui centru medical de diagnosticare a cancerului, a unor fabrici - de lapte, respectiv de sucuri naturale, a unui centru pentru copiii cu dizabilități, dispeceratului pentru iluminatul public și bineînțeles central electrică. „Toate acestea ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului însă, desigur, depinde de fondurile investitorului. Important este că se vor crea cel puțin 100 de locuri de muncă în localitate, ceea ce înseamnă foarte mult pentru comunitatea noastră”, a mai spus șeful executivului din Albeștii de Argeș.

La casa de oameni buni
Dumnezeu face minuni!
Pune îngeri lângă ea
Să le râdă inima!
Pace, gând împlinit și… un Paște fericit!

Primăria și Consiliul Local Albeștii de Argeș
Primar, Vasile Sava