Tipărire

11Deşi posibilităţile de petrecere a sărbătorilor şi de a marca cele mai importante evenimente de peste an s-au schimbat foarte mult în ultimele decenii, în comuna Geaca, ca în mai toate zonele din Transilvania, s-au păstrat încă vii obiceiurile satului. Crăciunul și Paștele sunt cele mai importante momente în calendarul creştin, activităţile specifice acestor sărbători fiind păstrate cu sfinţenie și transmise din generație în generație până în zilele noastre.


De Paște se păstrează tradiția sacrificării mielului şi înroşirea ouălor, iar femeile se întrec în pregătirea mâncărurilor specifice, drob de miel, tocăniță, mămăliguță, cozonaci, după reţete păstrate de la bunici. Pe lângă participarea la slujbele de la biserică, a doua zi după Învierea Domnului reprezintă un alt moment important legat de sărbătorile Pascale, când feciorii merg la udat. În Duminica Rusaliilor, la 50 de zile după Paşti, se iese în”țărână”, se binecuvântează câmpul și se sfințește apa.
Un alt obicei popular, păstrat încă la Geaca este împreunatul oilor, primăvara, când se stabilește plata pentru îngrijirea oilor și cantitatea de lapte ce i se cuvine fiecărei gazde. Pentru alungarea strigoilor, pentru ca oile să dea lapte, se păstrează tradiția îmbrăcării unui tânăr în „Papalugără”. Obiceiul presupune mascarea acestuia cu vlăstare tinere din pădure, de obicei crengi de salcie, încât să nu fie recunoscut de ozlașii turmei, până la intrarea în strunga oilor, păzit apoi de cei care au îngrijit peste zi oile, fiind demascat abia în strungă.
La „Sfântul Gheorghe”, o altă sărbătoare creştinească, prăznuită pe 23 aprilie, se păstrează obiceiurile  „urzicatul” și „strigatului din deal”. Feciorii din sat se împart în două cete și la lăsarea întunericului, se urcă pe două dealuri opuse, aprind focuri mari, de obicei roate de cauciuc pe care în timp ce “strigă” le rostogolesc la vale. Cetele îşi adresează una alteia detalii legate de toate evenimentele importante care au avut loc în viața tinerilor necăsătoriți din sat în decursul ultimului an de zile.

Învierea Domnului să vă sporească sănătatea şi belşugul, să vă împlinească gândurile şi speranţele. Hristos a înviat!
Primăria şi Consiliul Local Geaca
Primar, Miron Roman