Tipărire

31Joi, 12 martie, primarii comunelor care fac parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Câmpia Transilvaniei” s-au întâlnit la Mociu, pentru a desemna conducerea ADICT pentru perioada următoare şi a găsi împreună cele mai bune soluţii pentru rezolvarea problemele existente la nivelul teritoriului, fie ele legate de serviciile de salubritate, gestionarea corespunzătoare a fondului de vânătoare, sprijinirea cetăţenilor în relaţia cu instituţiile judeţene, sau propunerea de redeschidere a spitalului din Mociu.


Cea mai recentă şedinţă ADICT s-a dovedit cu atât mai productivă cu cât prezenţi la discuţie au fost şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Oleleu, directorul al Oficiul Judeţean  pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Mariana Maier şi directorul APIA Cluj, Adrian Zaharia.
După prezentarea ordinii de zi şi a problemelor expuse de primarii prezenţi, Ioan Oleleu a luat cuvântul explicând situaţia programului ADI Eco Metropolitan, lansat de Consiliul Judeţean, un proiect co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, ce vizează implementarea și monitorizarea unui sistem integrat de gestionare a deșeurilor în județul Cluj, deocamdată, nefuncţional, având în vedere complexitatea unui proiect european de o asemenea amploare. La nivelul judeţului se caută soluţii pentru depăşirea acestui impas, discuţii în care este implicat inclusiv Municipiul Cluj-Napoca. Vicepreşedintele CJ a precizat că se ia serios în calcul inclusiv “modificarea filosofiei proiectului” iniţial şi construirea unei centrale unde, prin procesarea deşeurilor, să rezulte energie.
32Doamna Mariana Maier, a precizat că noul PNDR se va deschide undeva pe la sfârşitul lunii martie, cu anumite modificări care pot să fie consultate pe site-ul Agenţiei www.afir.info. De asemenea, schimbări majore vor exista şi în cazul cererilor de finanţare primite de APIA în acest an. Adrian Zaharia a explicat că, deşi nu se cunosc încă foarte multe detalii, cert este că cererile vor fi unice, atât pentru vegetal cât şi pentru zootehnie, iar perioada de primire a cererilor va fi mult mai scurtă. “Schema de finanţare va fi total diferită, volumul de muncă foarte mare, motiv pentru care am recurs la suplimentarea cu personal, atât la Centru, cât şi în centrele locale”, a declarant reprezentantul APIA Cluj.  

Sfintele Sărbători ale Paştelui ne oferă prilejul de a transmite tuturor clujenilor ca Sărbătorile Pascale să vă aducă multă lumină în suflet, armonie şi sănătate alături de cei dragi. Paşte Fericit!
Vicepreședinte Consiliul Județean Cluj,
Ioan Oleleu