La mijlocul lunii mai, comunitatea din Mozăceni a sărbătorit Ziua Localităţii. Evenimentul s-a bucurat de o largă participare din partea localnicilor, dar şi a oficialităţilor judeţene, conducerea Consiliului Judeţean şi a Prefecturii Argeş, consilieri judeţeni, primari ai localităţilor din Argeş şi directori ai instituţiilor descentralizate.
Sărbătoarea a cuprins mai multe momente, debutând cu un spectacol de excepţie în complexul Cultural Sportiv “Liviu Rebreanu”. Pe scenă a urcat Ansamblul „Doina Bascovului”, care a încântat auditoriul prin orchestra „Doina Bascovului” şi artiştii: Gabriela Argeşeanu, Sebi David, Mihaela Chiriţescu, Ana Maria Cîrstina, Grupul vocal Bărbătesc, Georgiana Pană, Andrei Orăşanu, Amza Angheluş, Daniela Bărbuceanu, Gabriel Dumitru, Ana Maria Trandafir şi fiicele satului Mihaela Puiu şi Marilena Cenuşă.
A urmat o etapă festivă, în care invitaţii au ţinut discursuri, iar conducerea Primăriei a acordat diplome şi distincţii. La rându-le, oficialii judeţeni, conducerea Consiliului şi Prefecturii Argeş au înmânat, în semn de apreciere pentru eforturile şi activitatea meritorie, diplome şi plachete de excelenţă. O asemenea plachetă a fost oferită primăriţei Liana Corina Dună şi din partea ACoR Argeş.
Din partea Primăriei Mozăceni au fost premiaţi cu distincţia de
„Cetăţean de onoare”, profesorii: Mirea Cornelia, Stoenescu Lăcrămioara, Dinţă Eleonora, Iordache Marin, Lăcătuşu Eugenia-contabil şef, în semn derespect şi preţuire pentru activitatea în cadrul Liceului din Mozăceni.
Distincții de “Cetățeni de onoare” au fost oferite și preoților Pleşa Iulian, Dobrin Florin, Coman Flavius, Ilie Viorel, Ilie Mihai, Bărănescu Gheorghe, Marinescu Mihail, Corniţescu Emilian, Bâtcă Cristian, în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru merite deosebite în păstrarea dreptei credinţe şi promovarea culturii creştine în comunitate.
Au mai primit această distincție medicul Trăistariu Iulian şi economistului Ştirbu Florea, în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru întreaga activitate.
Diplome de fidelitate cuplurilor ce au împlinit 50 de ani de căsnicie: Macadon Cezarian şi Marinescu Dumitra; Ciofârlă Alexandru şi ManeaElena, Dură Ion şi Olaru Dumitra, Ciobanu Marin şi Ciobanu Elena, Cherbel Dumitru şi Gîrmete Maria.
Un cuvânt emoţionat a rostit preotul Pleşa Iulian, un cadru didactic de renume internaţional, care pe lângă faptul că a organizat buna funcționare a Facultăților de Teologie din Pitești, Târgoviște, Craiova, Galați și Constanța, a fost şi profesor pentru studiul Vechiului Testament la Universitatea din Tel Aviv: ”E o zi deosebită pentru mine să vin aici, în Argeș. Semnificația biblică a numelui acestui județ este revelatoare: omul care a fost însetat de Dumnezeu. Simbolul nostru este Manole, asupra căruia a pogorât mila lui Dumnezeu - ANA. Actul metaforic al jertfei, demonstrează încă o dată că nimic de valoare nu poate fi realizat fără ”sânge”, adică fără strădanie, fără suflet. Toți argeșenii, fiindcă sunt fiii acestui pământ, doresc și râvnesc spre spiritual, durabil, spre a clădi.”
Manifestarea a continuat la Monumentul eroilor din centrul localităţii unde, în cadrul unui ceremonial militaro-religios, s-a aprins Flacăra Unirii şi s-a dat cinstire memoriei celor ce s-au jertfit pentru idealurile naţionale. Au fost înmânate Diplome de Centenar urmaşilor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, iar elevii şcolii au susţinut un program artistic.
„În anul Centenarului Marii Uniri, când suntem cuprinşi de emoţia rememorării faptelor de vitejie şi a spiritului de sacrificiu pe care strămoşii noştri le-au demonstrat cu prisosinţă, îndemnul meu este de unitate. Împreună putem realiza şi noi lucruri măreţe şi importante, împreună suntem mai puternici!” a declarat primăriţa Liana Corina Dună.